“Ce… opinia mea?”

Mi-a plăcut Matei Vişniec mai întâi ca dramaturg, citind două dintre piesele lui: „Omul cu o singură aripă” şi „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”. Mi-a plăcut şi mai mult când am văzut câteva piese de-ale sale puse în scenă la Festivalul de teatru „Poveşti”, de la Alba Iulia. Apoi mi-a plăcut şi ca poet, când am primit drept cadou de la cineva, după Târgul de carte „Alba Transilvana”, antologia sa de versuri „Oraşul cu un singur locuitor”. De atunci îl caut prin librării cu asiduitate şi cred că am achiziţionat cam tot ce a apărut semnat de el în limba română, căci în franceză nu mă încumet să-l citesc, deşi cred că aceasta e limba în care scrie azi mai mult (el a cerut azil politic în Franţa încă din 1987 şi a dobândit cetăţenia ). Acum îmi place şi ca eseist care susţine o rubrică permanentă în „Jurnalul de duminică”, intitulată „Cronica tulburătoare”. Matei Vişniec nu este numai un om de cultură de prim rang, ci şi un jurnalist desăvârşit, mult apreciat la Radio France International, unde lucrează în prezent.
Am făcut acest preambul pentru a vă arăta cine este omul căruia o să-i împărtăşesc opiniile în cele ce urmează. Încă de când am aflat că se vor desfiinţa două posturi ale TVR, respectiv TVR Info şi TVR Cultural, am fost revoltat şi am intenţionat să scriu ceva pe această temă. Dar până să-mi pun eu în practică micul meu proiect editorial, am citit ceea ce maestrul Vişniec a scris pe această temă în „Jurnalul de duminică”, exact în asentimentul meu. În aceste condiţii, am decis să las maestrul să vă transmită ideile, aşa cum eu poate că nu aş fi reuşit să le exprim. Domnia sa, pe bună dreptate, demonstrează că trăim într-o societate „hiperconsumistă”, care „are nevoie de indivizi docili, maleabili şi manipulabili”, adică „nu are nevoie de cetăţeni, ci de consumatori disciplinaţi”. Matei Vişniec dezvăluie românilor pericolul care-i paşte din partea „siropului televizual” de factură braziliană, spaniolă, indiană, turcească şi, mai recent, autohtonă, de „modelele” pe care le impun emisiunile româneşti de prost-gust: piţipoancele, cocalarii, băieţii de băieţi etc. „Această formă de subcultură, spune Vişniec, cu o uluitoare capacitate de colonizare a minţii spectatorului nu-şi permite să piardă piaţa. Într-un fel sau altul ea va lupta împotriva omului care citeşte, care gândeşte, care are gusturi, care revendică un stil de viaţă cultural.” (…) „România este colonizată sub ochii noştri de un model de societate în care cultura nu-şi are locul, este stânjenitoare, chiar periculoasă”. Concluzia maestrului este că, prin desfiinţarea TVR Cultural, România se întoarce împotriva Europei din care şi-a dorit atât de mult să facă parte, deoarece „Europa rămâne continentul unde cultura a rezistat până în prezent cel mai bine”.
Aici mă îndepărtez un pic de spusele maestrului, deoarece am făcut eu însumi un experiment interesant acum câteva zile. Mă aflam la terasa „Art Cafe”, în apropiere de redacţie, şi lucram la un material. Lângă mine s-au amplasat două fete şi un flăcău, arătoşi şi bine îmbrăcaţi, care făceau „conversaţie” în gura mare, iar flăcăul era tot cu „genitalul masculin” în gură. „P… mea în sus” şi „P… mea în jos”, plus alte înjurături originale. Nu scotea nicio propoziţie fără să o garnisească enervant cu o înjurătură. Atunci l-am rugat pe barman, care mi-e amic, să vină să purtăm o discuţie similară, alături. Şi am folosit acelaşi limbaj, râzând, vreo 10 minute, până când tinerii cu pricina s-au dumirit că-i luăm peste picior şi şi-au luat tălpăşiţa. Nu au rezistat la propriul lor… tratament. Li s-a făcut silă de propriul lor limbaj! Discutând ulterior cu o colegă am ajuns la concluzia că acest gen de „conversaţie” pigmentată cu expresii suburbane dovedeşte, fireşte, sărăcia limbajului. Lipsa unui vocabular învăţat prin lectură sau prin mijloace media de calitate, precum cele produse de TVR Cultural. Grav este că astfel de oameni ajung nu numai ca invitaţi pe la emisiunile de rigolă, care se umplu de zoaie numai ca să facă „reiting”, dar ajung şi în politică. Nu nominalizez, că-i ştiţi şi dumneavoastră. Aşadar, mâine poimâine, discursurile politicienilor vor fi colorate cu fraze de genul „Ce… opinia mea?”

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI