Rămâi conectat

Economie

Ce nereguli pe proiectele europene din agricultură vă aduc doi ani de interdicţie la finanţare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sancţiuni pe proiectele europene • Nereguli pe proiectele europene din agricultură pe PNDR 2014-2020 care pot atrage interdicţia la finanţare pentru doi ani.

AFIR a constatat că fermierii care nu sunt eligibili pentru obținerea banilor europeni  încearcă prin toate mijloacele să smulgă finanțarea proiectelor. Ei își creează avantaje artificiale. În noul PNDR, aceste nereguli le aduc doi ani de interdicție.

Așa cum am mai informat, regulile din PNDR 2014-2020 sunt mai aspre. Dosarele proiectelor depuse pentru finanțare sunt verificate în amănunțime. AFIR atrage atenția că fermierii nu trebuie să cadă în păcatul minciunii. Orice neregulă descoperită în dosar duce la respingerea acestuia sau la rezilierea contractului de finanțare și la interzicerea pe timp de doi ani a accesării fondurilor europene.

Iată care sunt cele mai frecvente nereguli găsite de AFIR și pe care fermierii trebuie să le evite: ladevăratul beneficiar al finanţării este în dificultate economică – situaţie în care nu ar fi eligibil şi creează o nouă entitate care se încadrează la categoria impusă de regulamente; lsolicitantul doreşte obţinerea finanţării pentru un proiect cu o valoare mai mare decât se poate rambursa legal (ex: conform regulii de minimis care impune un plafon de maxim 200.000 de euro în 3 ani fiscali).

Ca să fie eligibil „împarte” adevăratul proiect în mai multe proiecte mai mici pe care, direct sau indirect, le coordonează şi de pe urma cărora va beneficia; acestea vor fi depuse de mai multe societăţi înfiinţate doar pentru a crea aparenţa unora independente; lsolicitantul se poate angaja la crearea unui număr mai mare de locuri de muncă decât este necesar; lsolicitantul poate introduce în proiect echipamente de producere a energiei din surse regenerabile nejustificate din punct de vedere al necesităţilor sau costului; lsolicitantul poate depune proiectul printr-un intermediar, o persoană fizică sau juridică pe care o coordonează direct sau indirect, pentru ca proiectul depus astfel să beneficieze de punctaj pentru proiecte depuse de tineri sub 40 de ani sau de femei; lsolicitantul se poate asocia formal cu alte societăţi, însă asocierea nu funcţionează în fapt, nefiind îndeplinite obiectivele de asociere stipulate în Fişa Măsurii (ex: Măsura 121); lun beneficiar doreşte implementarea unui nou proiect pe o măsură în cadrul căreia deja mai are un proiect în implementare (ex: Măsura 121): va crea o nouă entitate ce va depune, aparent, în nume propriu, independent, cerere de finanţare pentru acel proiect. Societatea nou înfiinţată este, de asemenea, controlată de primul beneficiar, direct sau indirect.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 5 decembrie 2025: Digitalizarea activității SC Transalpina Fan SRL

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de Presă: Digitalizarea Societății Transalpina Fan SRL Numele beneficiarului: SC Transalpina Fan SRL. Obiectul poiectului: Dotarea cu echipamente IT și soluții software care să asigure dezvoltarea sustenabilă a societății. Valeoarea totală a proiectului: 627.841,04 lei. Data începerii și finalizării proiectului: 26.04.2025 – 25.11.2025. Codul proiectului: RUE 3200. Secțiune Știri sub articolul principal Urmăriți Ziarul […]

Citește mai mult

Economie

Mobilier de grădină eco-friendly: Cum să contribui la un mediu curat prin alegerea potrivită (P)

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Mobilier de grădină eco-friendly: Cum să contribui la un mediu curat prin alegerea potrivită (P) Grădina nu este doar o extensie a spațiului de locuit este locul de relaxare unde natura întâlnește viziunea despre estetic. Aceasta poate fi pusă în valoare prin mobilier de grădină util și elemente estetice și funcționale. Aici alegerea mobilierul de […]

Citește mai mult

Economie

Anunț lansare Proiect: „Noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul MĂNĂSTIRII ORTODOXE ROMÂNE DUMBRAVA”

Dana Opruta

Publicat

în

MĂNĂSTIREA ORTODOXĂ ROMÂNĂĂ DUMBRAVA anunță lansarea proiectului cu titlul: „Noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul MĂNĂSTIRII ORTODOXE ROMÂNE DUMBRAVA” ca urmare a semnării contractului de finanțare în data de  30 octombrie 2025. Proiectul este cofinanțat din Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-cheie 1 – Surse regenerabile de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea