Ce modificări a suferit „Ordonanța austerității”: schimbări la „înghețarea” angajărilor și la sporul pentru titlul de doctor
Ce modificări a suferit „Ordonanța austerității”: schimbări la „înghețarea” angajărilor și la sporul pentru titlul de doctor
„Ordonanța austerității” a fost modificată, dar ar urma ca în ședința de Guvern de vineri să se mai discute unele aspecte, precum cele privind modificările referitoare la plata facturilor la energie.
Executivul a transmis „draftul de act normativ care a intrat în ședința de Guvern, sub rezerva că în timpul discuțiilor poate fi modificat ori completat”.
Două modificări față de varianta anunțată de Minsiterul Finanțelor
1. Față de varianta inițială, potrivit Danielei Pescaru (secretar de stat în Ministerul Finanțelor), a fost modificat articolul referitor la ocuparea posturilor (înghețarea lor n.r.). Există o derogare în cazul celor pentru care deja s-a făcut selecția de dosare.
De precizat că în varianta inițială excepția viza „posturile pentru care s-a desfășurat proba scrisă a concursurilor sau examenelor sau, după caz, proba practică”.
Așa cum știm din document, există posibilitatea ca Guvernul în cazuri justificate să aprobe prin memorandum ocuparea de posturi.
2. A fost corectat la sporul de doctor.
Practic, printr-o modificare s-au exceptat posturile pentru care există condiție de ocupare a lor obținerea titlului de doctor. E un alineat nou.
„Este de fapt o completare a articolului din Legea de salarizare în sensul că persoanele care primesc această indemnizație de 50% din salariul minim care urmare a obținerii titlului de doctor să li se actualizeze și fișele de post cu un set de obiective cuantificabile”, a explicat Daniela Pescaru.
De ce au introdus acest lucru în proiectul de ordonanță?
Unii angajați ar reclama că sunt discriminați: deși îndeplinesc aceleași atribuții precum cei care au titlul de doctor, primesc mai puțini bani.
„Ca să nu mai existe aceste discuții, am reglementat ca cei care au titlul de doctor și sunt remunerați pentru asta să aibă în fișa postului și ceva atribuții și obiective specifice suplimentare”, a precizat Pescaru.
În rest, nu mai sunt modificări, dar rămâne de văzut dacă în urma discuțiilor din Guvern se va modifica ceva cu privire la plata facturilor la energie către companiile de utilități. Asta și în contextul în care modificările prevăzute par să nu rezolve problema.
Proiectul de Ordonanță restricționează numărul de Consilii de Administrație pe care le poate avea un angajat la instituțiilor publice la maxim două. În prezent este reglementat la 3.
Asta nu înseamnă că se vor face economii. Locul liber va fi ocupat de altcineva.
Proiectul mai prevede reducerea numărului angajaților din cabinetul demnitarilor administrației centrale cu 50%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”
Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat” Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească […]
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]

