Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Ce înseamnă zilele de doliu național. Când au mai fost instituite după 1990, în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 au fost declarate zile de doliu național pe teritoriul României. Prin doliul naţional se marchează decesul unei persoane, sau al mai multora, atunci când evenimentul tragic este considerat a fi de importanţă naţională sau internaţională, în memoria victimelor şi semn de solidaritate cu statele care au suferit tragedia. În România, starea de doliu național este instituită în mod oficial de către autorităţi pentru întregul teritoriul ţării, conform legii.

Doliul naţional este menţionat în Legea nr. 75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituțiile publice.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

În zilele de doliu național, instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

Steagul este coborât în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc.

Posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își  adaptează programul în mod corespunzător, adică nu  difuzează emisiuni de divertisment. Consiliul Național al Audiovizualului a transmis un comunicat prin care  reamintește posturilor de radio și de televiziune obligația de a-și adapta programele în mod corespunzător.

Și competițiile sportive pot fi amânate, la fel concertele sau alte spectacole.

Zile de doliu național în România, după 1990

  • 14 – 16 decembrie 2017: Trei zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I al României.
  • 1 septembrie 2016: Doliu național în memoria victimelor cutremurului din Italia, care a ucis și 11 români
  • 13 august 2016: O zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Reginei Ana Conform Hotărârii de Guvern din 3 august 2016, în ziua în care a fost înmormântată Regina Ana, 13 august, a fost decretată zi de doliu naţional pe teritoriul României.
  • 24 martie 2016: O zi de doliu naţional în memoria victimele atentatelor teroriste din Bruxelles din 3 martie Guvernul României a instituit această zi de doliu naţional în memoria victimelor atentatelor din Bruxelles şi în semn de solidaritate cu cetăţenii belgieni. În atentate teroriste comise de jihadiştii Statului Islamic la aeroportul Zaventem şi la staţia de metrou Maelbeek, în 3 martie, şi-au pierdut viaţa 31 de persoane, iar alte 205 au fost rănite.
  • 31 octombrie 2 noiembrie 2015: Trei zile de doliu național după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv” din Bucureşti. În noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în tragedia din Clubul Colectiv au murit 27 persoane şi alte 186 de persoane au fost rănite, dintre care 37 au murit în săptămânile de după incendiu. A fost cel mai grav accident din ţară, după anul 1989.
  • 26 iunie 2013: O zi de doliu naţional după accidentul de autocar în Muntenegru soldat cu moartea a 18 români Un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie de pe podul Grlo din Muntenegru, în 23 iunie 2013, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar ceilalţi 29 de pasageri fiind răniţi. În semn de respect faţă de victimele accidentului, atât Guvernul României, cât şi Guvernul Muntenegru au instituit o zi de doliu, în data de 26 iunie.
  • 18 aprilie 2010: O zi de doliu naţional în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczyński, soţia sa şi mulţi alţi oficiali polonezi La 10 aprilie 2010, o aeronavă a Aviaţiei Speciale poloneze s-a prăbuşit în apropierea aeroportului de la Smolensk, Rusia, în accident decedând toţi cei 88 de pasageri şi cei 8 membri ai echipajului. În avion se aflau preşedintele Poloniei Lech Kaczyński, membri ai Guvernului şi ai Seimului Poloniei, comandanţi ai Forţelor Armate, guvernatorul Băncii Centrale, alţi demnitari şi înalţi prelaţi polonezi. Aceştia urmau să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyń, execuţia în masă a unor cetăţeni polonezi de către forţele poliției secrete sovietice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În memoria victimelor, Polonia şi alte 16 state, între care şi România, a declarat zile de doliu naţional.
  • 3 august 2007: O zi de doliu naţional cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist. La funeraliile PF Părinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1986 şi 2007, au participat oficialităţile statului, delegaţii din partea a peste 30 de biserici creştine, organizaţii bisericeşti şi diferite culte din ţară şi din străinătate, precum şi numeroşi pelerini.
  • 8 aprilie 2005: O zi de doliu naţional la moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Moartea Papei Ioan-Paul al II-lea, în 2 aprilie 2005, a sensibilizat întreaga lume., liderii politici şi religioşi de pe toate continentele au transmis mesaje de condoleanţe, iar în foarte multe ţări, între care şi România, au fost decretate zile de doliu naţional, drapelele au fost coborate în bernă, iar în biserici s-au organizat slujbe speciale de rugăciune.
  • 14 martie 2004: O zi de doliu naţional în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie. În dimineaţa zilei de 11 martie 2004, într-un atentat atribuit organizaţiei teroriste ETA, zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat simultan în patru trenuri aflate în staţii diferite din Madrid (Spania), în timp ce intrau şi ieşeau pasagerii. În urma deflagraţiilor, 191 de oameni, printre care şi 16 români, au fost ucişi, iar alţi aproximativ 1.900 au fost răniţi. A fost cel mai grav atentat terorist din Europa pe timp de pace, după cel de la Lockerbie, din 1988. În Spania au fost trei zile de doliu naţional, iar în România, în semn de solidaritate cu victimele atentatului, Guvernul a instituit o zi de doliu naţional, în 14 martie. Şi guvernele Poloniei şi Portugaliei au instituit zile de doliu naţional.
  • 14 septembrie 2001: O zi de doliu naţional după atentatele din SUA din 11 septembrie. În seria de atacuri sinucigaşe coordonate de Al-Qaeda din dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001 au murit 2.993 de oameni, americani şi cetăţeni ai altor 90 de state. Două avioane au lovit World Trade Center la New York, unul Pentagonul la Washington, iar cel de-al patrulea, care viza probabil Capitoliul, după intervenţia pasagerilor, s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania. Între victimele atentatelor au fost şi patru români. În zilele imediat următoare atentatelor, s-au ţinut numeroase comemorări ale victimelor în toată lumea, iar în 15 state, între care şi România, s-au instituit zile de doliu naţional.
  • 12 ianuarie 1990: O zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie 1989. În memoria celor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a decretat oficial o zi de doliu naţional pe întreg teritoriul României. În toată ţara s-au oficiat slujbe religioase şi s-au ţinut momente de reculegere. În marile oraşe, la Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Arad, Cluj sau Braşov, sute de mii de oameni au participat la manifestările de comemorare.

Sursa: stiri.tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea