Ce este și cum se ține dieta ”5 îmbucături”. Cum să slăbești rapid
Ce este și cum se ține dieta ”5 îmbucături”. Cum să slăbești rapid
Dieta 5 bite îți permite să iei doar câte 5 îmbucături la masa de prânz și alte 5 la masa de seară. Trebuie să te gândești bine dacă poți urma această dietă conform căreia poți lua doar 10 îmbucături de mâncare toată ziua.
Dieta cu 5 îmbucături sau dieta 5 bite este o dietă restrictivă, bazată pe alimente cu un aport ridicat de fibre și proteine. Dacă vrei să slăbești rapid și să adopți dieta cu 5 îmbucături, citește care sunt regulile ei, dar mai ales care sunt consecințele și consultă un medic!
Dieta cu 5 îmbucături a câștigat o oarecare popularitate pe rețelele de socializare și a fost adoptată de persoanele care se mulțumesc cu porții mici de mâncare și care, mai ales, nu servesc aproape niciodată micul dejun.
Conform sfaturilor date de cei care au încercat dieta și de creatorul ei, ea reprezintă un regim alimentar asemănător cu regimul pe care trebuie să îl respecte persoanele care au făcut o operație de micșorare a stomacului.
Citește și: Cum trebuie să arate dieta pentru a trăi o viață lungă și sănătoasă: Ce alimente trebuie să consumați pentru longevitate
Relativ veche pentru amatorii de diete care își împărtășesc experiențele pe rețelele de socializare, dieta cu 5 îmbucături sau dieta 5 bite a fost creată de medicul american Alwin Lewis și publicată în cartea sa ”Why Weight Around?”, care a apărut în anul 2007, scrie unica.ro, potrivit romaniatv.net.
Dr. Alwin Lewis recunoaște că este o dietă drastică, prin care riști să te înfometezi, fiind comparată cu regimul foarte dur pe care trebuie să îl țină persoanele care au suferit un bypass gastric.
Așa cum îi spune numele, dieta 5 bite te lasă să iei doar 5 îmbucături la o masă. Dar ai voie să mănânci doar la prânz și la cină. Micul dejun este exclus, iar celelalte două mese ale zilei trebuie să cuprindă alimente bogate în proteine și fibre, pentru a-ți garanta senzația de sațietate cel puțin pentru câteva ore.
Prezentată în celebra emisiune de popularizare a medicinii condusă de Dr. Oz, dieta 5 bite promite o scădere rapidă în greutate. Dr. Oz spunea, la vremea respectivă, că poate fi o dietă care te face conștient de ceea ce mănânci și te obligă să îți alegi cu grijă alimentele, dar pe de altă parte este o dietă care prezintă anumite riscuri de sănătate pe care nu le poți neglija. De aceea, este bine să consulți un medic nutriționist sau medicul de familie înainte de a începe o dietă atât de restrictivă.
”Dr. Lewis sugerează ca persoanele care urmează dieta 5 bite să ia multivitamine și să se asigure că cel puțin unul dintre alimentele de la o masă este bogat în proteine. Dar acest lucru nu este suficient să consumăm toate vitaminele, mineralele și nutrienții de care avem nevoie pentru ca organismul nostru să funcționeze normal în decursul zilei”, nota Dr. Oz pe blogul său după apariția emisiunii.
El subliniază faptul că dieta 5 îmbucături poate determina un dezechilibru major, dacă este ținută cu perseverență o perioadă mai mare de câteva zile. ”Numeroase studii arată că alte diete mult mai bine echilibrate, precum dieta mediteraneană, ne ajută să slăbim eficient și sănătos și, totodată, scad foarte mult riscurile de cancer, boli coronariene, diabet sau demență”, a mai subliniat dr. Oz.
Cum se ține dieta 5 îmbucături
Dieta 5 bite îți permite să iei doar câte 5 îmbucături la masa de prânz și alte 5 la masa de seară. Trebuie să te gândești bine dacă poți urma această dietă conform căreia poți lua doar 10 îmbucături de mâncare toată ziua. Ai voie doar la două îmbucături de gustări între mese.
Așadar, cantitatea de alimente pe care o poți mânca zilnic este foarte redusă… chiar dacă te străduiești să iei câteva îmbucături serioase. Vestea bună este că poți mânca orice, inclusiv alimente cu un aport mai mare de calorii. Dar, dacă vrei să îți țină de foame, trebuie să alegi alimente bogate în proteine și câteva fructe sau legume cu cât mai multe fibre, tocmai pentru a-ți oferi senzația de sațietate.
Din cauza faptului că porțiile sunt reduse, trebuie să alegi preparate care te ajută să controlezi senzația de foame și să reziști fără să mănânci până a doua zi dimineața. Nu uita că, la această dietă, micul dejun nu este recomandat. El consistă de obicei din cafea și cel mult două îmbucături dintr-o felie de pâine prăjită.
Dieta dr. Lewis este foarte restrictivă, dacă ești obișnuit cu porții mari de mâncare vei suferi de foame și vei avea adesea căderi de glicemie. Ea se potrivește mai degrabă persoanelor obișnuite să sară peste micul dejun și să mănânce frugal în timpul zilei.
Fiind o dietă severă, este recomandat să consulți și un medic nutriționist care te poate ajuta să alegi cele mai bune combinații de alimente, astfel încât să nu fie o dietă dezechilibrată și riscantă pentru sănătatea ta.
Ce poți servi la micul dejun
O cafea și 2 – 3 îmbucături de pâine prăjită
Un ceai și 2 biscuiți de ovăz
Un ceai și o pastilă cu multivitamine
Ce poți servi la prânz
3 îmbucături de pizza/ burger/ friptură + 2 îmbucături dintr-o salată cu roșii și ardei gras
3 îmbucături din ciuperci cu brânză la cuptor + 2 îmbucături de friptură de pasăre/ mușchiuleț de porc
5 îmbucături de sandviș cu brânză, mușchiuleț, roșii, castraveți
2 îmbucături de ou fiert + 3 îmbucături de brânză telemea
5 îmbucături de șnițel
5 îmbucături de omletă cu multă brânză și legume
Ce poți servi la o gustare
2 îmbucături de sandviș cu avocado+șuncă presată
2 îmbucături de banane
2 îmbucături de pateu cu brânză
Ce poți servi la cină
5 îmbucături de pizza
5 îmbucături de paste cu ton/paste cu brânză
5 îmbucături de orez brun cu ciuperci/carne
5 îmbucături de chifteluțe de carne/ciuperci
Unul dintre marile avantaje ale dietei 5 bite este acela că poți mânca tot ce îți place, dar porțiile vor fi foarte mici. Nu trebuie să te abții de la pizza, friptură, paste sau preparate cu sosuri picante.
Trebuie doar să alegi variantele mai sănătoase, pregătite în casă, și cât mai puține alimente prăjite.
În rest, poți face diverse combinații de alimente cât de cât sățioase, bazate pe carne, brânză, paste și orez.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Urări de Paște 2025. Mesaje de Învierea Domnului. Cele mai inspirate sms-uri pe care le puteți trimite cunoscuţilor
Mesaje de Paște 2025. Urări de Paște. Felicitări de Paște 2025. Mesaje de Învierea Domnului. Cele mai inspirate sms-uri pe care le puteți trimite cunoscuţilor Felicitări şi mesaje de Învierea Domnului Iisus Hristos. Urări de Paste hazlii. Mesaje de Pasti fericit. Mesaje de Paște. Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului Iisus Hristos, reprezintă […]
Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
Cele mai frumoase și simple mesaje de Paște creștine. URARI și FELICITARI de Pastele 2025. Scurte mesaje pentru prieteni, profesori, colegi, pe care le puteți transmite prin SMS de Sfintele Paști Romanii trimit, rudelor și prietenilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje simple prin SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi […]
Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox 2025 și Paștele catolic 2025. Sărbători de Paște 2025 și în urmatorii ani. Când cade în anul 2026, 2027 Paștele ortodox 2025 este în data de 20 aprilie, iar Paștele catolic 2025 se sărbătorește tot în 20 aprilie. În anul 2025 Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc la […]
MESAJE de PASTE 2025. URĂRI pe care le puteţi trimite familiei, colegilor, prietenilor şi tuturor celor apropiaţi
Mesaje de Paste 2025. SMS-uri şi FELICITARI de Paste. Urari de Paste pentru familie Marele Praznic al Învierii Domnului ce se apropie cu paşi repezi trebuie să ne purifice sufletele şi inimile tuturor. Învierea Mântuitorului înseamnă şi învierea noastră, îndeosebi prin smerenie şi credinţă. Este o tradiţie de ani şi ani ca în perioada sărbătorilor […]
Cele mai noi mesaje şi urări de Paste 2025 pe care le poți trimite prietenilor, rudelor și cunoștințelor
Mesaje şi urări de Paste 2025. Felicitări de Paște pe care le poți trimite prin SMS prietenilor, rudelor și cunoștințelor de Paste 2025 Mesaje de Paște 2025: Mesaje pe care le poți trimite prin SMS prietenilor cunoștințelor, rudelor și apropiaților cu ocazia Sfintelor Paști – cea mai mare sărbătoare a creștinătății. MESAJE de PASTE fericit […]