Ştirea zilei

Cazuri de COVID-19 la Centrul de dializă Alba Iulia, cofirmate OFICIAL. Anchetă epidemiologică în curs

Ioana Oprean

Publicat

în

La centrul de dializă Alba Iulia, a fost demarată ancheta epidemiologică încă de acum două zile, de la data descoperirii primului caz. Au fost stabiliți contacții direcți și au fost predate la acel moment de către specialiștii DSP 100 de recoltoare probe în vederea efectuării de teste.

În momentul de față, doi pacienți, două femei din Alba, sunt confirmați pozitiv cu COVID-19.

S-a solicitat recoltarea de probe în regim de urgență conducerii centrului de dializa. Va fi testat astăzi personalul medical, precum și o parte din pacienți, testarea urmând să continue în măsura în care se vor primi probe de la centrul de dializă.

Rezultatele testelor se obțin în aceeași zi în care sunt depuse probele la laborator de către cei de la Centrul de Dializă. Au fost oferite toate recomandările și instrucțiunile necesare.

În județul Alba, duminică, 05 aprilie 2020, la ora 09:00, 387 de persoane se află în carantină, 94 de persoane iesite din carantina, 1090 persoane izolate la domiciliu, 2790 persoane ieșite din izolare.

387 de locuri sunt ocupate în prezent în spațiile de carantinare din județ.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult