Caz șocant în Cunța: Un cal a fost omorât cu bătaia și transat. A intervenit Poliția Animalelor
În cursul acestei săptămâni, pe raza localității Cunța, un cal a fost omorât cu bătaia, iar apoi transat, scrie sebesinfo.ro.
Pentru a ne elucida în privința acestui caz am apelat la Poliția Animalelor Alba de unde am aflat că, de fapt, în data de 27 aprilie 2021, chiar șeful de post din comuna Șpring a apelat la numărul Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Alba și a anunțat că pe raza localității Cunța ar fi un cal într-o situație nu tocmai fericită.
Odată deplasați la fața locului, aproape de Valea Secașului, agenții de la Poliția Animalelor au găsit animalul decedat, parțial tranșat, existând suspiciunea că în acest caz nu a fost vorba de o faptă de schingiuire a animalului ci de-a dreptul de furt. Proprietarul animalului a fost identificat în persoana unui bărbat din Cunța, care priponise animalul, ca de obicei, la păscut.
Pentru că era foarte blând era împrumutat și altor oameni din localitate, pentru diverse activități, așa că ar fi mers de bună voie cu oricine l-ar fi luat.
Cum să pleci cu calul altuia, în plină zi, bate la ochi, posibilul hoț a procedat se pare la tranșarea lui dar a abandonat activitatea infracțională, speriat probabil că ar putea fi depistat. În cauză se fac cercetări pentru identificarea celui care a comis această faptă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți
Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]
Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]