Câte zile poți rămâne fără permis dacă contești sancțiunea și pierzi la tribunal: Ce se poate contesta şi ce nu
Dacă nu sunteți de acord cu sancțiunea dată de polițiștii rutieri, aveți dreptul să o contestați. Dar, este foarte important de știut, că, contestația trebuie depusă în maximum 15 zile de la data constatării contravenției și reținerea carnetului.
Trebuie să începi prin a scrie contestația, adică să povestești pe hârtie, în ce context ți-a fost aplicată sancțiunea de reținere a permisului. În contestație trebuie specificate și contra-argumentele legale la sancțiunea primită. Șoferul este cel care poate depune contestația, în termenul specificat.
Contestația se depune la Judecătorie
La Judecătoria indicată în procesul verbal, adică ce de pe raza unde a fost constatată fapta, se va depune contestația după ce a fost scrisă. În cazul în care nu poți să ajungi personal să depui contestație, este nevoie de o persoană împuternicită sau, contestația mai poate fi trimisă prin fax sau prin poștă. După toate acestea, se va transmite și data la care trebuie să te prezinți în fața instanței.
Când depui contestația, ea trebuie semnată, datată și completată în două exemplare. Pe lângă aceasta, la dosar mai trebuie anexate și copii după procesul verbal de constatare și cea a actului de identitate.
Când se depune contestaţia, se recuperează carnetul
Pe lângă contestație, trebuie să depui și o cerere pentru eliberarea certificatului de grefă. L cerere, grefa atașează un timbru de 1 leu și încă un timbru judiciar în valoare de 15 lei. Pe baza certificatului de grefă, emis în instanță, care se eliberează pe loc, se poate recupera permisul de conducere, numai la poliția în a cărei rază s-a petrecut evenimentul, chiar în ziua respectivă.
Permisul rămâne la cel sancționat până când se dă o decizie
Cel sancționat este obligat să se prezinte la toate termenele date de judecător. Și polițistul și cel sancționat vor fi audiați. Vor fi luate în considerare și probele filmate cu carele de supraveghere montate în intersecții sau cele filmate de către radar. Toate acestea pot să dureze și 3 luni, în schimb în toată această perioadă, permisul rămâne la proprietar.
Actele necesare pentru depunerea contestaţiei în instanţă:
-Contestaţie scrisă;
-Contestaţie la judecătorie;
-Proces-verbal de constatare;
-Copie după actul de identitate;
-Cerere pentru eliberarea unui certificat de grefă;
-Taxă de timbru de un leu;
-Taxă de timbru judiciar de 15 bani.
Ce se poate contesta şi ce nu
Notivele pentru care polițiștii îți pot reține permisul de conducere sunt următoarele:
-dacă ai fost prins băut la volan,
-în cazul în care au trecut pe roşu,
-nu ai acordat prioritate pietonilor,
-maşina are defecţiuni grave la sistemul de frânare sau
-ai depăşit viteza legală cu 51 de km.
În aceste cazuri, se poate depune contestaţie. Contestația nu este acceptată în situaţia în care nu ai oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele erau coborâte sau în curs de coborâre ori atunci când semnalele cu lumini roşii erau în funcţiune.
Dacă contestația va fi respinsă de către instanța Judiciară, în urma cercetării faptei săvârșite, potrivit Codului Rutier, cel care sancționat, poate rămâne fără permis pentru o perioadă de 125 zile.
Sursa: playtech.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Austeritate și la sat: mai puține biblioteci rurale și TVA mai mare pentru cărți și manuale școlare, dupa măsurile din pachetul doi
Austeritate și la sat: mai puține biblioteci rurale și TVA mai mare pentru cărți și manuale școlare, dupa măsurile din pachetul doi Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri 18 iulie 2025, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, un pachet de măsuri care include, printre altele, reducerea posturilor de bibliotecari în mediul rural. Măsura […]
Demnitarii români vor conduce Dacii Duster și nu vor mai avea șoferi de serviciu. Măsură pentru reducerea cheltuielilor
Demnitarii români vor conduce Dacii Duster și nu vor mai avea șoferi de serviciu. Măsură pentru reducerea cheltuielilor Șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, a declarat vineri, 18 iulie 2025, că, pentru reducerea cheltuieilor, demnitarii se vor deplasa cu Dacii Duster, dar fără șofer. S-a redus numărul de maşini de la 30 la 15, reducând cheltuiala […]
PENSII 2025 | CASS pentru toate pensiile mai mari de 3.000 de lei, de la 1 septembrie. Aceleași condiții se vor aplica tuturor categoriilor
PENSII 2025 | CASS pentru toate pensiile mai mari de 3.000 de lei, de la 1 septembrie. Aceleași condiții se vor aplica tuturor categoriilor Pensionarii din România care vor încasa la pensie mai mult de 3.000 de lei vor fi obligați să plătească CASS, pentru suma care depășește acest prag. Cotribuția de 10% se va […]