Cât l-au costat pe un consilier local din Sebeș ”atingerile aduse dreptului la onoare, reputaţie şi demnitate” al primarului. Suma de plată: 50.000 de lei
Cât l-au costat pe un consilier local din Sebeș ”atingerile aduse dreptului la onoare, reputaţie şi demnitate” al primarului. Suma de plată: 50.000 de lei
Decizia prin care consilierul local Radu Cristian (PSD) a fost obligat să îi plătească primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor (PNL), daune în valoare de 50.000 de lei pentru ”atingerile aduse dreptului la onoare, reputaţie şi demnitate”, a fost motivată de către Judecătoria Sebeş.
Consilierul PSD a acuzat într-o emisiune la un post local de televiziune trucarea unor licitaţii organizate de către Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeş.
Este vorba despre două achiziţii, una referitoare la cumpărarea unor specii floricole, bulbi de flori în valoare de 420.000 lei şi cealaltă referitoare la servicii de cosit în valoare de 200.000 euro.
”S-a încercat acreditarea ideii că cele două licitaţii «sunt aranjate» şi astfel se încalcă normele legale în vigoare în materia achiziţiilor publice.
Prin plasarea de către pârât a procedurilor de achiziţie în afara cadrului legal, scopul urmărit a fost de a crea imaginea că la nivelul conducerii administraţiei publice locale există un cerc al corupţiei axat pe trucarea unor licitaţii publice.
Domnul Radu Cristian a fost invitat în calitatea acestuia de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Sebeş, calitate de care a uzat pe parcursul emisiunii pentru a da o credibilitate sporită afirmaţiilor sale.
Susţinerile pârâtului, care uzează de calitatea sa de consilier local pentru a da o credibilitate mai mare celor spuse, chiar dacă sunt total nefondate, pot acredita ideea că la nivelul conducerii administraţiei publice locale se încalcă prevederile legale şi se săvârşesc fapte de corupţie, de natură penală”, se precizează în acţiunea primarului Dorin Nistor.
Acesta a mai afirmat că acuzaţiile ”aduc prejudicii importante onoarei, reputaţiei şi demnităţii funcţiei de primar”, iar consilierul local ”avea obligaţia de a respecta adevărul faptic şi de a nu folosi în public decât informaţii verificate”.
Radu Cristian s-a apărat susţinând că ”nicăieri pe parcursul emisiunii nu a făcut referire şi nu l-a nominalizat pe primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor” şi nu îşi explică de ce şi-a asumat această critică în condiţiile în care, cu privire la achiziţii, se referea direct la entitatea juridică responsabilă.
”Nu am făcut altceva decât să îmi pun o întrebare care s-a născut dintr-o suspiciune, fără a-l acuza pe reclamant de ceva. (…) Prezentul demers juridic nu are altă intenţie decât aceea de a încerca intimidarea mea de a nu îmi face datoria de consilier local şi de a sesiza lucrurile care nu sunt în ordine. Aspectele relevate puteau fi lesne lămurite, dacă lucrurile ar fi stat altfel, prin exprimarea poziţiei instituţiilor competente şi nu prin intentarea unor procese, folosind banii contribuabililor şi logistica instituţiei primarului”, a susţinut, printre altele, consilierul local.
”Pârâtul a eşuat în a face dovada că reclamantul a săvârşit ilegalităţi”
Magistratul care a judecat speţa a concluzionat că ”viaţa privată, inclusiv imaginea, onoarea şi demnitate persoanei, este protejată nu numai în timpul în care persoana stă în domiciliul său, ci şi atunci când aceasta se află la locul său de muncă, deoarece şi aici individul are dreptul la o relativă intimidate”.
”Prin afirmaţia că reclamantul a săvârşit ilegalităţi în procedura achiziţiilor publice în derulare, pârâtul a creat contextul prielnic pentru atingerea dreptului reclamantului la reputaţie, onoare, demnitate şi imagine, căci o astfel de afirmaţie făcută are potenţialul de a aduce grave prejudicii reputaţiei şi imaginii unei persoane, căci ridică îndoieli şi întrebări legate de moralitatea respectivei persoane.
Pârâtul a eşuat în a face dovada că reclamantul a săvârşit ilegalităţi în proceduri de achiziţie publică. O figură publică, cum este pârâtul, în calitate de consilier local al Municipiului Sebeş, are obligaţia de a proba faptele dezvăluite sau cel puţin de a oferi o bază reală suficientă, căci prin calitatea pe care o are, produce o mai mare influenţă asupra opiniei publice, cuvântul său cântărind mai mult decât al unei persoane private, care nu este figură publică”, se precizează în motivarea instanţei.
Judecătoria Sebeş a constatat, astfel, existenţa unei fapte ilicite care a fost săvârşită cu vinovăţie.
”În lipsa furnizării unei dovezi sau a unei baze factuale solide, pârâtul trebuia să realizeze impactul pe care afirmaţiile pe care le-a făcut în calitatea sa de persoană publică l-ar avea asupra drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului. Prin urmare, reclamantul a suferit o afectare a drepturilor sale nepatrimoniale la onoare, reputaţie şi imagine, în sfera relaţiilor profesionale”, s-a mai susţinut în motivare.
Pe lângă daunele morale în valoare de 50.000 de lei, instanţa l-a mai obligat pe consilierul local la prezentarea de scuze publice şi la publicarea hotărârii, pe cheltuiala sa, în presa locală. Radu Cristian a criticat decizia instanţei din Sebeş şi a declarat că va formula apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Soclurile pe care au stat câteva dintre celebrele sculpturi ale lui Brâncuși au ajuns la Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir
Soclurile pe care au stat câteva dintre celebrele sculpturi ale lui Brâncuși au ajuns la Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir se bucură de o donație de proporții din partea Fundației Ianchelevici. Este vorba despre 22 de vitrine și socluri de diferite dimensiuni, care vor echipa spațiile expoziționale […]
VIDEO | „Casă nouă de Rusalii” pentru nenea Liviu din Apuseni: Campanie umanitară pentru consolidarea locuinței unui vârstnic singur care are doar o mână și o pensie mică
„Casă nouă de Rusalii” pentru nenea Liviu din Apuseni: Campanie umanitară pentru consolidarea locuinței unui vârstnic singur care are doar o mână și o pensie mică Vasi, brașoveanul îndrăgostit de Munții Apuseni, care și-a făcut o misiune din a sări în ajutorul bunicilor care trăiesc în locurile izolate din munții județului Alba, organizează o nouă […]
FOTO | Grădinița „Clopoțel” din Alba Iulia, inaugurată oficial: „Este o expresie a grijii iubitoare a Bisericii față de copii”. Până când se fac înscrierile
Grădinița „Clopoțel” din Alba Iulia, inaugurată oficial: „Este o expresie a grijii iubitoare a Bisericii față de copii”. Până când se fac înscrierile Luni, 2 iunie 2025, a avut loc evenimentul festiv al inaugurării Grădiniței „Clopoțel” din Alba Iulia. Cu ocazia acestui moment deosebit, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat, începând cu ora 10.00, slujba […]