Rămâi conectat

Ştirea zilei

Casa unui milionar din Alba, „rege” al pavajelor, a fost JEFUITĂ: Ce au furat hoții și ce pedepse au primit

Ioana Oprean

Publicat

în

Casa unui milionar din Alba, „rege” al pavajelor, a fost JEFUITĂ: Ce au furat hoții și ce pedepse au primit

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat, după patru ani de judecat, hotărârea definitivă în dosarul furtului de bani din locuinţa unui cunoscut om de afaceri din municipiul Sebeş, proprietar al unei societăţi producătoare de pavaje, supranumit şi ”regele pavelelor”.

Instanţa de apel a încetat procesul penal pentru o parte dintre infracţiuni, dar i-a condamnat pe cei patru bărbaţi pentru furt calificat şi spălarea banilor.

Festivalul Roman Apulum 2025

Astfel, I F. din Sibiu şi R C. din Sebeş au fost condamnaţi, fiecare, la câte 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de 4 ani. Ceilalţi doi bărbaţi au fost condamnaţi cu executare, motivul principal fiind acela că sunt recidivişti.

D H., din Sebeş, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 20 de zile de închisoare, în acest dosar el primind 4 ani şi 4 luni după gratii. M A., din Constanţa, a primit 3 ani şi 20 de zile, tot în regim de detenţie.

Magistraţii au dispus achitarea pentru faptele de uz de fals, fals în declaraţii, instigare la uz de fals, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că a intervenit termenul de prescripţie. Curtea de Apel a redus cuantumul daunelor materiale la care inculpaţii au fost obligaţi în solidar către părţile civile de la suma de 462.800 lei, la suma de 128.500 lei şi 32.000 euro (sau contravaloarea în lei la data plăţii).

Victima jafului a fost o familie de oameni de afaceri din Petreşti, care deţine una dintre cele mai puternice firme din România în domeniul producţiei de materiale pentru pavaje, cu o cifră de afaceri de 287 de milioane de lei în 2020. Jaful din locuinţă a avut loc în ianuarie 2015. Persoane mascate au sustras bani, bunuri şi bijuterii în valoare de câteva sute de mii de lei. După circa un an şi şase luni, poliţiştii din Alba au reuşit sa-i identifice pe autori.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul R C. i-a anunţat pe ceilalţi trei cu privire la faptul că în locuinţa persoanelor vătămate se află mari sume de bani şi bunuri de valoare. Înainte de a pătrunde în imobil, unul dintre hoţi a escaladat un stâlp de curent, aflat lângă gardul împrejmuitor al imobilului, şi a secţionat un cablu care ducea spre locuinţa în cauză.

După ce au pătruns în curtea imobilului, hoţii s-au folosit de o scară găsită în interiorul acesteia pentru a disloca sirena sistemului de alarmare al locuinţei, sirenă pe care ulterior au aruncat-o în piscina locuinţei. În interior, s-au mişcat foarte rapid şi au distrus şi a doua alarmă.

În total, familia păgubită a reclamat o pagubă în valoare de aproximativ 569.000 lei. Astfel, din dresingul dormitorului, dintr-un dulap, s-a furat suma de 30.000 euro legaţi cu elastic. Dintr-o cutie de carton pentru pantofi, aflată în zona inferioară a aceluiaşi dulap (dresing), a dispărut suma de 100.000 lei, banii care au aparţinut nepoţilor de la nunta acestora. Dintr-un sertar al noptierei aceluiaşi dormitor a fost furată suma de 40.000 lei. Dintr-o cutie metalică aflată în coşul de rufe (într-un săculeţ de pânză) din baia aceluiaşi dormitor, a fost sustrasă suma de 200.000 lei şi aproximativ 5.000 euro. De asemenea, din seiful situat în dulapul din acelaşi dormitor a dispărut suma de 1.000 euro.

După jaf, autorii au început să cheltuie banii cumpărând maşini sau investind în imobiliare, prin interpuşi, membri ai familiilor lor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | „Metalul care aleargă pe apă”: Peste 140 de elevi din Alba au descoperit magia chimiei în cadrul unui proiect susținut prin Fondul Științescu

Lucian Daramus

Publicat

în

„Metalul care aleargă pe apă”: Peste 140 de elevi din Alba au descoperit magia chimiei în cadrul unui proiect susținut prin Fondul Științescu Transformări spectaculoase, curiozitate aprinsă și știință pe înțelesul tuturor, acestea au fost ingredientele proiectului „Uimitoarea chimie: Călătorie interactivă în universul magic al transformărilor”.  Prin 10 experimente interactive, de la „metalul care aleargă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | CLACA LA COASĂ – obicei străvechi readus la viață la Mogoș, în județul Alba, în care oamenii se ajută unii pe alţii. Cum se desfăşoară o clacă

Ioana Oprean

Publicat

în

CLACA LA COASĂ – obicei străvechi readus la viață la Mogoș, în județul Alba, în care oamenii se ajută unii pe alţii. Cum se desfăşoară o clacă Claca la coasă, un vechi obicei prin care oamenii dintr-o comunitate se ajutau reciproc ori de câte ori aveau ceva de făcut, este readus la viață an de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Deschiderea oficială a Festivalului Roman Apulum: Tabără antică, demonstrații, târg de sclavi, spectacol cu foc, paradă cu torțe și lupte cu gladiatori. PROGRAMUL zilei de sâmbătă

Ioana Oprean

Publicat

în

Deschiderea oficială a Festivalului Roman Apulum: Tabără antică, demonstrații, târg de sclavi, spectacol cu foc, paradă cu torțe și lupte cu gladiatori. PROGRAMUL zilei de sâmbătă ”Festivalul Roman Apulum – Ad Portas!” s-a deschis oficial astăzi la ora 12.00, în Piața Cetății din Cetatea Alba Carolina. Jurământul anual de credință față de împărat a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea