Casa Județeană de Pensii Alba, ”fruntașa” de la coadă: Locul 2 la nivel național la dosarele care înregistrează ÎNTÂRZIERI la recalcularea pensiilor
Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, media întârzierilor este între 1 şi 3 luni, însă unele ajung chiar şi până la 6 luni, conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice.
„Problemele privind recalcularea pensiilor, dar şi posibile soluţii, discutate de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale cu directorii executivi ai caselor teritoriale de pensii. 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung şi până la 6 luni de întârziere, iar media întârzierilor este între 1 şi 3 luni”, se arată într-un comunicat al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a organizat vineri o videoconferinţă cu cei 42 de directori executivi ai caselor judeţene de pensii plus cele ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, iar fiecare director are termen prima săptămână a lunii decembrie pentru rezolvarea întârzierilor.
„Niciun pensionar nu trebuie să se roage de casele judeţene de pensii să respecte legea şi termenul de 45 de zile în soluţionarea dosarului de pensionare. Pe tot parcursul procesului de verificare şi emitere a deciziei de pensionare, respectiv de recalculare, între angajaţii caselor judeţene de pensii şi pensionari trebuie să existe o comunicare clară şi asumată astfel încât oamenii să aibă încredere că instituţiile responsabile soluţionează cu celeritate fiecare dosar”, a declarat ministrul Muncii.
Raportat la numărul de pensionari din fiecare judeţ ale căror dosare de recalculare înregistrează întârzieri la nivelul lunii septembrie, primele 5 case de pensii sunt în ordine: Sector 1, Alba, Gorj, Sector 3 şi Argeş.
Potrivit comunicatului Ministerului Muncii, principalele cauze enunţate sunt: prioritizarea dosarelor noi; lipsa de răspuns din partea angajatorilor la solicitările Caselor de confirmare al stagiului de cotizare; termenele de soluţionare la Comisia Centrală de Contestaţii care pot dura până la 2 ani; o împărţire improprie a sarcinilor între operatori şi verificatori în activitatea de gestionare a dosarelor; schimbările legislative în domeniul pensiilor; nivelul rudimentar de gestionare a arhivelor; comunicarea deficitară cu instituţiile omoloage din statele membre UE din cauze imputabile CNPP; grave probleme în sistemul informatic gestionat de CNPP.
Pe lângă blocajele din aplicaţie semnalate de aproape toţi directorii executivi de case teritoriale, contractul cu firma care asigură suportul sistemului expiră în luna decembrie.
„În prima săptămână a lunii decembrie, fiecare director executiv al caselor judeţene de pensii va prezenta o situaţie la zi a cazurilor restante în recalcularea dosarelor de pensii. În paralel, ministrul Alexandru le-a cerut directorilor executivi soluţii concrete privind simplificarea procedurilor de lucru la nivelul fiecărei case teritoriale printr-o delimitare mai clară a responsabilităţilor la nivelul celor 6 filtre de verificare”, se precizează în documentul citat.
sursa: bursa.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Paștele Blajinilor 2026. Ce înseamnă și ce trebuie să faci pentru sufletele celor adormiți. Tradiții importante din România
Paștele Blajinilor 2026. Ce înseamnă și ce trebuie să faci pentru sufletele celor adormiți. Tradiții importante din România Paștele Blajinilor este o sărbătoare tradițională importantă în spațiul românesc, dedicată pomenirii celor morți și legăturii dintre cei vii și cei plecați. De regulă, are loc la o săptămână după Paște, în lunea de după Duminica Tomii. […]
Cum va fi VREMEA în România în săptămâna 20 – 26 aprilie 2026: Vin ploi abundente, iar temperaturile scad brusc. Când se încălzește din nou
Cum va fi VREMEA în România în săptămâna 20 – 26 aprilie 2026: Vin ploi abundente, iar temperaturile scad brusc. Când se încălzește din nou Vremea în România va fi schimbătoare în toate regiunile pe tot parcursul săptămânii viitoare. După un debut mai cald decât normalul perioadei, cu maxime termice de 24 de grade Celsius, […]
Lyridele 2026, fenomen astronomic spectaculos, vizibil pe cerul României. Când se văd cele mai multe „stele căzătoare”
Lyridele 2026, fenomen astronomic spectaculos, vizibil pe cerul României. Când se văd cele mai multe „stele căzătoare” Ploaia de meteori Lyride, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale primăverii, va avea loc în noaptea de 20 spre 21 aprilie 2026. Evenimentul va putea fi observat și din România, în special din zonele cu cer […]