CAS Alba a deschis 6 ghișee pentru asigurații care și-au pierdut ori deteriorat cardul de sănătate sau solicită eliberarea unei adeverințe
Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Alba a deschis 6 ghișee pentru asigurații care și-au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate ori solicită eliberarea unei adeverințe de asigurat, măsura fiind luată pentru a evita aglomerația.
Directorul general al CAS Alba, Silvia Puie, a precizat că în județul Alba nu au existat probleme privind distribuirea cardurilor de sănătate, ele fiind împărțite prin poștă sau prin medicii de familie.
Silvia Puie a spus că au existat probleme mici, confirmate și de președintele Colegiului Medicilor de Familie Alba, George Haber, în ceea ce privește funcționarea sistemului informatic. Ea a precizat că sistemul a funcționat mai greu între orele 11.00 – 15.00. Totodată, a spus că numărul persoanelor prezente la CAS Alba miercuri, 6 mai, a fost mai redus decât în primele zile ale săptămânii.
Primele zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a sistemului cardurilor de sănătate au venit cu stres și nervi pentru medicii, farmaciștii și pacienții din județul Alba, care nu au putut beneficia la timp de finalizarea serviciilor medicale din cauza faptului că sistemul informatic a funcționat cu dificultate, iar consultațiile au durat mai mult.
Directorul CAS Alba, Silvia Puie, a spus, răspunzând unei întrebări, că nu a auzit că ar fi locuitori ai județului Alba care să fi încercat să scoată bani din bancomate folosind cardul de sănătate, așa cum s-ar fi întâmplat în alte județe.
Numărul serviciilor medicale și farmaceutice validate cu cardul de sănătate este în creștere, marți fiind validate 226.339 de servicii față de ziua anterioară când au fost validate pe baza cardului 87.914 servicii medicale, a precizat Casa Națională de Asigurări de Sănătate printr-un comunicat.
CNAS precizează că numărul cardurilor activate în sistem s-a dublat de la o zi la alta. Astfel, dacă luni au fost activate aproximativ 120.000 de carduri, marți au fost activate 248.777 carduri.
CNAS îi sfătuiește pe furnizorii de servicii medicale care întâmpină probleme de funcționalitate a cardului de sănătate să apeleze la sistemul help desk pentru a remedia problemele în cel mai scurt timp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole. „Da, e vorba de un supliment important, […]