Care este vârsta medie a pacienţilor români diagnosticaţi cu coronavirus: Cine sunt cei mai vulnerabili în faţa COVID-19
Până la acest moment, vârsta medie a pacienţilor infectați, în România, cu noul coronavirus este de aproximativ 46 de ani, procentul cel mai mare reprezentându-l persoanele cu vârste cuprinse între 19 şi 50
de ani (57%), informează Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit acestuia, cei cu vârste cuprinse între 51 şi 69 de ani reprezintă 29% din cazurile de îmbolnăvire, iar cei cu vârstă mai mare sau egală cu 70 de ani – 6%.
De asemenea, 3% sunt minori.
54% dintre cazuri sunt femei, iar 43% – bărbaţi.
Dintre cele 1.452 persoane confirmate pozitiv la noul coronavirus, 19 pacienţi (1%) au între 0 şi 9 ani; 32 pacienţi (2%) au între 10 şi 19 ani; 135 de pacienţi (9%) – între 20 şi 29 de ani; 278 de pacienţi (19%) – între 30 şi 39 de ani; 372 de pacienţi (26%) – între 40 şi 49 de ani.
Totodată, 278 de pacienţi (19%) au între 50 şi 59 de ani; 170 de pacienţi (12%) – între 60 şi 69 de ani, 83 de pacienţi (6%) – între 70 şi 79 de ani, iar 15 (1%) pacienţi au peste 80 de ani. Date în curs de colectare – 70 (5%).
COVID-19 poate să ajungă în organismul tău indiferent ce vârstă ai. Însă noul coronavirus provoacă moartea în special celor cu o stare de sănătate fragilă – adică bătrânii şi cei care au boli cronice. Care sunt aceste boli îţi explică un medic infecţionist.
„Cu cât persoana este mai în vârstă, cu cât are o serie de boli cronice pulmonare, hepatice, cardiace, diabet, obezitate, boli de natură tumorală, cu atât probabilitatea unui procentaj de letalitate mai mare se întâlneşte mai frecvent”, a spus Mihnea Hurmuzache, medic infecţionist.
SARS Cov-2 acţionează ca un virus gripal, adică e cel care dă lovitura de graţie unui organism deja afectat de alte probleme de sănătate.
„Nu neapărat prin el însuşi provoacă decesele, cât prin dezechilibrele pe care le provoacă unor probleme patologice anterioare”, a mai adăugat acesta.
Media de vârstă a celor 29 de români care au murit din cauza coronavirusului depăşeşte 65 de ani şi aproape toţi sufereau de boli cronice înainte să fie testaţi pozitiv pentru COVID-19. Aproape o cincime din populaţia României are peste 65 de ani. Însă din aceşti aproximativ 3,5 milioane de oameni cam jumătate au boli cronice, deci sunt extrem de vulnerabili în faţa coronavirusului.
sursa: bursa.ro telegrafonline.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ
Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ Fostul prim-ministru al României, Florin Cîțu, a publicat un text, pe o rețea de socializare, în care vorbește despre creșterea TVA-ului în 2025. El discută despre promisiunile făcute de […]
Alba Iulia, în TOP 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026: Localitatea recomandată pentru a trăi și investi anul viitor
Alba Iulia, în TOP 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026: Localitatea recomandată pentru a trăi și investi anul viitor Alba Iulia se află în top 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026, localitatea fiind recomandată pentru a trăi și investi anul viitor. […]
Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică
Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică Potrivit unui comunicat de presă, cifrele vehiculate se referă la posturi ocupate prin angajări pe perioadă determinată, în regim de plată cu ora, și nu la posturi permanente. Ministerul a explicat faptul că aceste contracte sunt valabile […]