Ştirea zilei

Candidatura Dianei Șoșoacă, președinta SOS România, la la alegerile prezidențiale 2025, RESPINSĂ de BEC

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Candidatura Dianei Șoșoacă, președinta SOS România, la la alegerile prezidențiale 2025, RESPINSĂ de BEC

Candidatura Dianei Șoșoacă, președinta SOS România, la alegerile prezidențiale de pe 4 mai, a fost respinsă sâmbătă, 15 martie 2025, de Biroul Electorat Central.

Decizia fost luată cu o majoritate de 10 voturi. Trei membri BEC au votat pentru admiterea candidaturii. Diana Șoșoacă solicitase vineri să participe la ședința BEC de azi, însă cererea i-a fost respinsă.

Dianei Șoșoacă i-a fost interzis să candideze la alegerile din 2024 printr-o hotărâre luată de Curtea Constituțională în 5 octombrie. În motivarea deciziei, CCR a menționat că „este de notorietate că, prin discursul său constant, Diana Iovanovici-Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”.

„Declarațiile publice, luările de poziții și exprimarea unor convingeri în contradicție cu valorile constituționale și cu exigențele unei societăți democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă, în calitate de candidat la funcția de Președinte al României, pune la îndoială și desconsideră obligația de respectare a Constituției prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanții esențiale ale valorilor și opțiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE și al NATO.

Prin urmare, este evident că respectarea Constituției și apărarea democrației – condiții pentru a candida la funcția de Președinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”, mai scrie în motivarea publicată de CCR”, se mai arată în motivare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Jandarmii din Alba și-au testat forța, rezistența și ambiția în competiția „Cel mai puternic jandarm” 2026: Cine a triumfat

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmii din Alba și-au testat forța, rezistența și ambiția în competiția „Cel mai puternic jandarm” 2026 Cu prilejul activităților dedicate Zilei Jandarmeriei Române, marți, 24 martie 2026, în Poligonul MApN Micești din municipiul Alba Iulia, a avut loc prima ediție a competiției „Cel mai puternic jandarm”. La această provocare au participat 15 jandarmi din cadrul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Tensiuni în Teiuș: Viceprimarul Aurel Breaz a fost SANCȚIONAT contravențional după ce a efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public. Cum explică situația

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tensiuni în Teiuș: Viceprimarul Aurel Breaz a fost SANCȚIONAT contravențional după ce a efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public. Cum explică situația Viceprimarul orașului Teiuș, Aurel Breaz, a fost sancționat contravențional cu avertisment de Poliția Locală după ce ar fi efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație. ,,A efectuat lucrări pe domeniul public fără […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie Marți, 24 martie 2026, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30, iar proba a […]

Citește mai mult