Candidatul independent la alegerile europarlamentare Mircea Diaconu vine la Alba Iulia în 9 mai
Candidatul independent la alegerile europarlamentare 2014 Mircea Diaconu face ocolul României în 22 de zile, iar în drumul său se opreşte şi la Alba Iulia, în data de 9 mai, la ora 10.00, în faţa la Hotel Cetate.
La începutul primăverii Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul Public au contestat în instanţă candidatura lui Mircea Diaconu ca independent, însă tribunalul a arătat că Diaconu are „vocaţia legală incontestabilă” de a ocupa funcţia de europarlamentar, instanţa explicând că legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice nu poate fi asociată legii penale.
Născut pe 24 decembrie 1949, la Vlădeşti, în judeţul Argeş, Diaconu este căsătorit cu actriţa Diana Lupescu. Împreună au doi copii, Ana şi Victor.
Mircea Diaconu a fost director al Teatrului „Nottara” din Bucureşti şi a fost membru în Consiliul National al Audiovizualului până în 2004. După ce Mircea Diaconu şi-a încheiat mandatul de la CNA a fost numit director la acest teatru.
Mircea Diaconu a fost primul actor din Romania care si-a dat demisia, devenind liber profesionist, imediat după Revoluţie.
A jucat in peste 30 de filme şi in sute de roluri în spectacole de teatru, pe scena, la radio si la televiziune.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile
Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]
VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației
Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]