Politică Administrație

Când va fi votată moțiunea împotriva Guvernului Cîțu? Calendarul moțiunii de cenzură

Ioana Oprean

Publicat

în

Când va fi votată moțiunea împotriva Guvernului Cîțu? Calendarul moțiunii de cenzură

După ce USR PLUS și AUR au depus moțiunea de cenzură cu titlul ”Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”, urmează să fie parcursă o întreagă procedură conform Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum și potrivit Art. 113 din Constitutia Romaniei.

Mai precis, moțiunea de cenzură va fi prezentată birourilor permanente şi va fi comunicată Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă, respectiv 03.09. 2021 (conform Art. 92 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului).

În cel mult cinci zile de la data depunerii, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc în cel mult trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune în care au loc prezentarea, dezbaterea şi votul asupra moţiunii se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

După prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele de şedinţă comună dă cuvântul prim-ministrului sau, după caz, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziţiei Guvernului.

Urmează intervenţii ale deputaţilor şi senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. După încheierea dezbaterilor se votează moţiunea de cenzură, prin vot secret cu bile (art. 88, art. 93 şi 94 din Regulamentul camerelor). Preşedintele şedinţei comune anunţă rezultatul votului, consemnat în procesul-verbal încheiat în acest scop.

În cazul în care moţiunea de cenzură nu întruneşte majoritatea necesară pentru a fi adoptată, Guvernul rămâne în funcţie. Totodată, dacă moţiunea este respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

În situaţia în care moţiunea este adoptată, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, încrederea acordată de Parlament Guvernului se consideră retrasă, iar Guvenul este demis (art. 113 din Constituţie).

Odată ce Guvernul este demis, Preşedintele României desemnează un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru, în baza articolului 85 din Constituţie.

Reamintim că USR PLUS și AUR au depus vineri seara la Parlament moțiunea de cenzură numită ”Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari. Moțiunea de cenzură a venit după ce ședința coaliției s-a încheiat cu un eșec. Premierul Florin Cîțu a refuzat să demisioneze, USR PLUS a refuzat să continue într-un guvern cu Cîțu premier.

sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult