Actualitate

Când va adera România la zona euro. Previziunile ministrului Finanțelor

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Când va adera România la zona euro. Previziunile ministrului Finanțelor

În cadrul evenimentului Economis Impact, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat faptul că „ne menținem orientarea de a adera la zona euro în 2029”.

„Dacă PNRR se va implementa în totalitate, putem să grăbim această accedere mai devreme de 2029. Vom avea și criterii de cconvergență nominală îndeplinite, dar vom crește și convergența reală”, a precizat el.

Provocarile sunt, dar suntem mult mai stablili decât în martie anul trecut când eram la câteva zile de la declanșarea conflictului.

„Am încredere în capacitatea mediului de afaceri românesc și a popoprului de a trece peste toate problemele și de a merge mai rapid mai departe. Singura chestiune de făcut: să stăm la masă în dialog”, a afirmat el.

Când se schimbă banii în România, care sunt șansele să trecem la Euro

Autoritățile române se chinuie de mai mulți ani să faciliteze tranziția de la lei la euro. Aderarea la zona euro reprezintă un consens în clasa politică, dar voința lor este departe de a fi suficientă, mai ales când țara noastră se confruntă cu deficite financiare semnificative și o fragilitate sporită a balanței externe.

Când vine vorba de aderarea la zona euro sau, mai prezis, imposibilitatea tranziției rapide la moneda Uniunii Europene, tocmai a fost publicat un nou raport intitulat România – Zona Euro Monitor nr. 10/2022. Acesta a fost coordonat de academicianului Daniel Dăianu și detaliază o serie de probleme economice din țara noastră care nu fac foarte facilă îmbrățișarea euro în locul leului românesc. Concluzia este că, în lipsa unei consolidări fiscale durabile, nu este realistă speranța la o aderare rapidă.

„Comunicarea Consiliului din 1 iunie 2022 privind Decizia de aderare a Croaţiei la zona euro (CE, 2022c; Consiliu, 2022c) reiterează faptul că aderarea la zona euro rămâne o decizie politică, însă problema de fond este aceeaşi ca înainte de pandemie: capacitatea statului membru candidat de a preveni vulnerabilităţile macroeconomice şi financiare şi de a avea o capacitate durabilă de absorbţie a şocurilor şi a dezechilibrelor macroeconomice (Darvas, 2019). Adoptarea euro va costa băncile locale din Croaţia aproximativ 1 miliard kuna (circa 133 milioane euro) pe an sub formă de comisioane de conversie şi între 80 şi 100 milioane euro – cheltuieli necesare pentru adaptarea serviciilor IT şi a reţelelor de bancomate conform unei evaluări a Asociaţiei Croate a Băncilor (2022).

Concluziile prezentate de BCE şi CE în Rapoartele de convergenţă (CE, 2022d) publicate la data de 1 iunie a.c., care evaluează progresele înregistrate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia – cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat legal să adopte moneda euro – converg în totalitate: (i) numai Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul de stabilitate a preţurilor; (ii) toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru aflat în Procedură de Deficit Excesiv (PDE); (iii) Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc criteriul cursului de schimb; (iv) Bulgaria, Croaţia, Cehia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratei dobânzii pe termen lung; (v) Croaţia îndeplineşte cele patru criterii de convergenţă nominală, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele TFUE”, se spune în document.

Sursa: romaniatv.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult