Când și din ce cauză se îmbolnăvesc copiii de Covid-19: STUDIU
Cei şase copii bolnavi de COVID-19 care au murit în Marea Britanie aveau comorbidităţi foarte grave, arată un studiu, relatează Bloomberg. Studiul subliniază faptul că acei copii care sunt sănătoşi nu se supun riscului de a fi infectaţi cu virusul sau probabilitatea ca aceştia să intre în contact cu boala este foarte mică.
Un alt detaliu pe care îl scoate în evidenţă studiul este că pacienţii tineri de culoare sau care sunt obezi au şanse ceva mai mari de îmbolnăvire.
Cercetarea a avut în vedere 651 de cazuri analizate, dintre care 42% au reprezentat pacienţi cu probleme suplimentare de sănătate. Doar 18% dintre aceştia au fost internaţi la terapie intensivă şi 6 decese au avut la bază comorbidităţi foarte grave.
52 dintre copiii analizaţi sufereau de sindrom inflamator multisistemic, sindrom asociat cu pacienţii de coronavirus.
„Copiii care au genul acesta de probleme medicale ajung să aibă probleme cu inima”, a spus Calum Semple, medic pediatru la Universitatea din Liverpool.
Studiul a fost publicat în jurnalul academic BMJ.
„Este foarte rar să găseşti boli grave la copii”, a declarat Semple. Chiar şi copiii afro-americani sau cei care suferă de obezitate prezintă riscuri ceva mai mici de a se infecta, a mai spus medicul.
„Dacă eşti părinte de culoare din Glasgow sau Londra, poţi să-ţi trimit copilul la şcoală”, a adăugat Calum Semple.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!”
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!” Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a publicat, joi, 19 martie 2026, imagini dezolante de pe Transpuseana, drum județean pentru a cărui modernizare autoritățile au investit fonduri importante. Fotografiile […]
FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți
Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]
Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]