Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii
Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor punți între diferite zile libere obligatorii.
Citește și: Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Totuşi, dacă despre vacanţa elevilor se ştie deja, sigur, în ce perioadă vine, în ceea ce priveşte angajaţii, situaţia nu este deloc una clară şi, probabil, structura vacanţei va fi stabilită punctual în funcţie de fiecare companie sau instituţie şi câte zile libere îşi permit acestea să ofere angajaţilor.
Vacanţa de iarnă a elevilor începe pe 21 decembrie
Autorităţile din România au stabilit calendarul pentru anul şcolar 2024-2025 în aşa fel încât vacanţa de iarnă să cuprindă toate zilele libere pe care elevii şi profesorii oricum le-ar fi primit de Crăciun, Anul Nou, Bobotează sau Sfântul Ioan.
În aceste condiţii trebuie precizat că vacanţa de iarnă a elevilor începe, în acest an, pe data de 21 decembrie şi ar urma să ţină până pe data de 7 ianuarie, inclusiv, ceea ce înseamnă că elevii ar urma să se întoarcă la cursuri abia într-o zi de miercuri, pe 8 ianuarie 2025.
Elevii şi profesorii au 18 zile libere
Structura anului şcolar prevede ca, în acest final de an calendaristic şi în prima parte a anului viitor, elevii şi profesorii să se bucure de un total de 18 zile libere, vacanţa de iarnă 2024-2025 urmând să fie cuprinsă în perioada 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025.
Concret, vacanţa de iarnă 2024-2025 face trecerea de la modulul 2 de cursuri, care se desfăşoară în perioada 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024, la modulul 3 de cursuri, care începe din 8 ianuarie 2025 şi ar urma să se desfăşoare până la aşa numita „vacanţă de schi”, care este alocată lunii februarie, dar datele concrete urmează să fie stabilite în funcţie de deciziile luate de fiecare inspectorat şcolar în parte.
Zile libere pentru angajaţi cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Dacă elevii şi profesorii ştiu deja că or să se bucure de 18 zile libere cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru ceilalţi angajaţi din România situaţia nu este deloc clară în ceea ce priveşte vacanţa de iarnă şi, cel mai probabil, cum spuneam, lucrurile vor fi lămurite la nivel de fiecare companie şi instituţie în parte.
În principiu, angajaţii din România ar trebui să primească liber pe 25 şi 26 decembrie 2024, de Crăciun, pe 1 şi 2 ianuarie 2025, de intrarea în Noul An, şi pe 6 şi 7 ianuarie 2025, de Bobotează şi Sfântul Ioan. Cum însă aceste zile pică în timpul săptămânii, există posibilitatea ca anumite companii şi instituţii să ofere angajaţilor posibilitatea de a le lega de weekenduri, astfel încât oamenii să se bucure de cât mai multe zile libere, chiar dacă măcar unele dintre acestea ar urma să fie recuperate ulterior.
În ianuarie 2025 sunt cel puţin 5 zile libere pentru angajaţi
Calendarul pentru anul viitor ne arată că angajaţii din România ar urma să se bucure de cel puţin cinci zile libere legale în ianuarie 2025. Vorbim despre miercuri, 1 ianuarie 2025, şi joi, 2 ianuarie 2025, zile libere legale oferite pentru intrarea în Noul An, luni, 6 ianuarie 2025, şi marţi, 7 ianuarie 2025, zile libere legale oferite pentru intrarea Bobotează şi Sfântul Ioan, dar şi despre vineri, 24 ianuarie 2025, zi liberă legală oferită de Ziua Unirii Principatelor Române.
Evident, numărul acestor zile libere ar putea creşte considerabil în cazul angajaţilor care le pot lega, cu „punţi”, de un weekend sau altul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Cât costă închirierea unei garsoniere înainte de începerea anului universitar: Cu cât au crescut prețurile în marile orașe. România, lider european la SCUMPIRI pe piața imobiliară
Cât costă închirierea unei locuințe înainte de începerea anului universitar: Cu cât au crescut prețurile în marile orașe. România, lider european la SCUMPIRI pe piața imobiliară Piața chiriilor din România a luat-o razna înainte de începerea anului universitar 2025-2026, remarcă specialiștii, dar mai ales cei direct interesați de găsirea unei locuințe. În august 2025 asistăm […]
Profesorul de economie Cristian Păun demontează mitul „miracolului chinez”: „PIB-ul pe locuitor în România este aproape dublu față de al Chinei”
Cristian Păun demontează mitul „miracolului chinez”: „PIB-ul pe locuitor în România este aproape dublu față de al Chinei” Profesorul de economie Cristian Păun demontează mitul „miracolului comunist chinez”. „China comunistă, ca și Rusia, are mulți fani prin țări foste comuniste ca a noastră. Este un miraj, o atracție, un model de succes, în opoziție cu […]
Carduri de energie 2025 | Cum se completează cererea pentru tichetele de energie: Tutorial realizat de ministerul Muncii
Cum se completează cererea pentru tichetele de energie: Tutorial realizat de ministerul Muncii Ministerul Muncii a realizat un tutorial care cum se completează cererea pentru tichetele de energie destinate persoanelor vulnerabile. „Am pregătit un tutorial simplu care arată pas cu pas cum se completează cererea pentru tichetele de energie pentru persoanele vulnerabile pe epids.mmuncii.ro”, a […]