Rămâi conectat

Sport

Campioana Volei Alba Blaj s-a despărțit de Nada Ninkovic | Azi, amical pe teren propriu, cu Jedinstvo Stara Pazova

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana României Volei Alba Blaj are parte de o lună încărcată în startul anului 2023. După întâlnirea din 28 decembrie, 3-1 în deplasare cu Rapid București, elevele antrenorului Stevan Ljubičić au avut parte de câteva zile libere, dar au reînceput antrenamentele iar astăzi, de la ora 17.00, vor susține un meci de pregătire în Sala “Timotei Cipariu”.

Accesul spectatorilor va fi permis la partida cu Jedinstvo Stara Pazova, liderul campionatului Serbiei, cu 12 victorii din tot atâtea întâlniri și participantă în Cupa Challenge (calificată în optimile de finală)

Apulum Agraria 2025

Pentru campioana României, luna ianuarie este una a deplasărilor lungi, cu dispute pe două fronturi, Liga Campionilor și Divizia A1, și un singur joc pe teren propriu. Astfel, între 10 și 28 ianuarie sunt prevăzute 6 întâlniri, după cum urmează: *marți, 10 ianuarie, în Cehia, cu SC Prometey Dnipro (Champions League); *duminică, 15 ianuarie, cu CSO Voluntari; *miercuri, 18 ianuarie, cu Vero Volley Milano (Champions League); *sâmbătă, 21 ianuarie, cu CSM București (singurul acasă); *miercuri, 25 ianuarie, cu Universitatea Cluj; *sâmbătă, 28 ianuarie, cu CSM Lugoj. În a treia competiție în care participă, Cupa României, Volei Alba Blaj este calificată direct în faza sferturilor de finală. Oponentă va fi în această dublă, prevăzută în 8 și 18 martie, CSM București (care s-a calificat fără joc, oponentă fiind Dacia Mioveni 2012 care a abandonat), situate pe poziția a 7-a în ierarhia primei scene cu 12 puncte. Gruparea din Ardeal este marea favorită pentru a accede în Final Four-ul din 13-14 mai.

*Despărțire de Nađa Ninković

În Divizia A1, Blajul reprezintă singura echipă ce nu a cunoscut gustul eșecul în prima parte a stagiunii, înfrângerea fiind la “masa verde” cu Dinamo. După 10 runde, Volei Alba Blaj a strâns 26 de puncte, următoarele echipe fiind cu 22 de puncte, Dinamo București, FC Voluntari și CSM Târgoviște.

Este foarte posibil ca în această perioadă Volei Alba Blaj să înregimenteze o nouă jucătoare ținând cont că și rivalele la șefie s-au întărit, ultimele exemple fiind coordonatoarele Ilka Van de Vyer (Belgia) – la vicecampioana CSM Târgoviște și Pornpun Guepard (Thailanda) – la Rapid București. Asta în condițiile în care centrul Nađa Ninković, căpitanul formației blăjene în ediția anterioară, a acuzat probleme de sănătate în partea a doua a anului trecut și nu s-a putut alătura lotului. În aceste zile, s-a produs și despărțirea oficială de jucătoarea din Serbia (31 de ani), care nu va mai continua în România. Una dintre cele mai titrate jucătoare din istoria echipei, centrul Nađa Ninković (31 ani, 1,90 m), s-a reîntors la Blaj, în 2021, după un sezon petrecut la ŁKS Commercecon Łódź (Polonia). Căpitanul echipei în sezonul 2021/2022, Nađa Ninković a îmbracat tricoul cu numărul 3, pe care l-a purtat și la primele două experiențe, pline de succes, alături de Volei Alba Blaj. Născută în data de 1 noiembrie 1991, la Belgrad, Nađa Ninković a evoluat la echipele Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Volero Zürich (Elveția), Il Bisonte Florența (Italia), Volei Alba Blaj (România), Vôlei Nestlé Osasco (Brazilia) și ŁKS Commercecon Łódź (Polonia). A câștigat campionatul (2017, 2019 și 2020, 2022), Cupa României (2017, 2019 și 2022) și Supercupa României (2021) cu Volei Alba Blaj și a disputat cu echipa din Alba finala Cupei CEV (2019). Este campioană europeană (2011) și câștigătoare a European Golden League (2009 și 2011) cu naționala Serbiei, în 2009 fiind declarată cel mai bun „centru” al acestei competiţii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Rezultate foarte bune pentru boxerii CS Unirea Alba Iulia, obținute la Cupa Sibiului 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Rezultate foarte bune pentru boxerii CS Unirea Alba Iulia, obținute la Cupa Sibiului Pugiliștii CS Unirea Alba Iulia, pregătiți de antrenorul Nicolae Paștiu, au obținut rezultate foarte bune la Cupa Sibiului la Box, desfășurată recent. Citește și: FOTO | Alexandra Cazacu (CS Unirea Alba Iulia), 2 medalii la Campionatul Mondial de Powerlifting pentru Juniori și […]

Citește mai mult

Sport

Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), calificată în finala turneului ITF de la Viena

Lucian Daramus

Publicat

în

Miriam Bulgaru, în finala turneului ITF de la Viena Miriam Bulgaru, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, s-a calificat, sâmbătă, 6 septembrie 2025, în finala turneului ITF de la Viena (W75), desfășurat pe zgură.  Citește și: Antrenorul Alexandru Pelici, apel la unitate: „Echipa se numește Unirea Alba Iulia, și nu Dezbinarea Alba Iulia!” În […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Mihălțeanul Nicolae Carnat în echipa lunii august 2025 din Liga 2 de fotbal

Lucian Daramus

Publicat

în

Mihălțeanul Nicolae Carnat în echipa lunii august 2025 din Liga 2 În urma prestațiilor remarcabile pe care le-a avut, mihălțeanul Nicolae Carnat a fost inclus în echipa lunii august din Liga 2 de fotbal.  Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, la Campionatul Mondial de volei masculin cu naționala României În luna august 2025 s-au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea