Campanie pentru depistarea cancerului de intestin gros: 500 de teste hemocult vor fi făcute gratuit
O campanie pentru depistarea cancerului de intestin gros, prin care vor fi oferite 500 de teste hemocult în mod gratuit, a fost lansată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.
„Este o campanie care se repetă de la an la an, campanie susţinută de FABC şi care îşi doreşte să tragă un semnal de alarmă privind cancerul intestinului gros. De data aceasta venim cu o noutate, adică oferim nişte teste numite hemocult în mod gratuit. Cei care vor să se testeze pot apela site-ul www.invingecancerul.ro pentru a se înscrie în această testare. Avem 500 de teste hemocult pe care le oferim în mod gratuit. Este o mare problemă, pentru că în România în fiecare an sunt depistate peste 10.000 de noi cazuri de cancer de intestin gros şi, din păcate, mai mult de jumătate pierd lupta cu boala, deoarece sunt depistate aceste forme de cancer în stadii avansate acolo unde nu mai există nicio şansă de supravieţuire”, a spus Cezar Irimia, preşedinte al FABC.
El a semnalat că nu există un program de screening la nivel naţional pentru cancerul de intestin gros.
„Din păcate, nu avem un program de screening, nu ne-am propus să suplinim, să substituim statul care ar fi obligat să facă acest lucru, Ministerul Sănătăţii în special. Ne dorim să tragem un semnal de alarmă şi să arătăm populaţiei că se poate face un test minim acasă, în intimitate, nu trebuie să mergi să te expui şi atunci când acest test dă o valoare pozitivă trebuie să te adresezi medicului de familie”, a afirmat reprezentantul FABC.
Potrivit acestuia, peste 5.600 de pacienţi mor anual din cauza acestei boli, deoarece este depistată în stadii tardive.
„Depistată în stadii incipiente, această formă de cancer are şanse de vindecare chiar prin intervenţii chirurgicale sau tratamente cu chimioterapie. Campania va dura o lună de zile cel puţin cu informarea cetăţenilor despre riscul de apariţie a bolii, despre posibilitatea de a se testa în intimitate acasă, de a se adresa medicului de familie atunci când acest test dă o valoare pozitivă”, a mai spus Cezar Irimia.
Medicul oncolog Adina Croitoru a vorbit despre simptomele acestui tip de cancer: tulburările de tranzit, perioade lungi de diaree. Totodată, cancerul de colon se mai manifestă şi prin anemie.
Tumorile pot fi depistate prin rectoscopie, dar cea mai frecventă este colonoscopia, care evaluează tot colonul, la oricare dintre aceste metode putându-se face şi biopsie, urmată de un examen histopatologic.
În opinia medicului, screeningul are un rol important.
Conform statisticilor, peste 90% dintre cazurile de colon sunt diagnosticate la persoanele peste 50 de ani.
Cancerul colorectal reprezintă 11% dintre cazurile noi de cancer.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului”
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului” România, deși beneficiază de un rating suveran de tip investment grade, se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor […]
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici”
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici” Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 4 februarie, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că Guvernul va menține un preț administrat la gaze pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 […]
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024. El consideră că țara […]