Campanie de împădurire finanțată cu cryptomonede: 20.000 de puieți vor fi plantați în comuna Șpring din județul Alba
Campanie de împădurire finanțată cu cryptomonede: 20.000 de puieți vor fi plantați în comuna Șpring din județul Alba
Câțiva sibieni au inițiat o campanie de împădurire într-o comună situată la aproximativ 50 de kilometri distanță de Sibiu. Campania este cu atât mai specială deoarece cei aproximativ 20.000 de puieți care urmează să fie plantați au fost cumpărați cu ajutorul cryptomonedelor. Fondatorii proiectului spun că s-au pus la „bătaie” NFT-uri, cu scopul de a ajuta natura.
Cosmin Pușcaș, Alex Pușcaș, Flavius Eremia și Răzvan Sădeanu sunt cei patru sibieni de la Elrond Wizards care au pus la cale o campanie specială de împădurire. Aceștia au creat mai multe proiecte de artă digitală, cunoscute în lumea cryptomonedelor drept NFT-uri, pe care oamenii din spațiul crypto le-au putut achiziționa. Cumpărătorii au plătit în cryptomonede pentru ele, iar o parte din bani au fost folosiți de către echipa Elrond Wizards pentru a cumpăra puieți ce urmează să fie plantați într-o comună din județul Alba.
„Inițial, echipa a dorit să împădurească o suprafață de un hectar în această primăvară, dar, în urma întâlnirilor cu specialiștii și inginerii în silvicultură, am stabilit un nou obiectiv. Noua țintă este 5 hectare de împădurire în centrul României, la aproximativ 50 de kilometri distanță de Sibiu. Dacă vă întrebați cât înseamnă 5 hectare, imaginați-vă 10 terenuri de fotbal puse unul lângă celălalt. În total, vor fi trei specii de copaci ce vor fi plantați pe această parcelă, însumând peste 19.000 de puieți”, spune Cosmin Pușcaș, unul dintre fondatorii Elrond Wizards.
Sibienii au decis să apeleze la Ocolul Silvic și, prin intermediul specialiștilor, s-a ales plantarea puieților în această primăvară în comuna Șpring. În această acțiune s-a implicat inclusiv primarul localității. Și, fiindcă s-au strâns suficienți bani pentru achiziționarea celor 20.000 de puieți, suma rămasă va fi direcționată către copiii sărmani din localitate.
Primarul comunei Șpring, a transmis pe mediul de socializare:
„Cea mai mare sponsorizare primită de comuna Șpring – 82263.56 RON
Cu această sumă au fost achizitionați și vor fi plantați 20.000 de puieți pe un teren de 5 hectare, ce apartine primăriei Șpring.
Totul se datorează unor tineri incredibili din Sibiu, care au pus bazele proiectului Elrond Wizard. Deși ar putea face orice cu banii câștigați, aceștia au pornit o campanie de împădurire, pentru a sprijini natura.
În numele cetățenilor comunei Șpring vreau să le mulțumesc că au ales să investească în comuna noastră, dar mai ales pentru faptul că vor să lase în urma lor oxigen…la propriu.
Pe lângă asta, cu banii rămași, Primăria Comunei Șpring va continua campania de reciclare, origanizand pentru copii tombola peturilor reciclate la centrul de colectare selectivă din satul Șpring.
Mulțumim, Cosmin Pușcaș, Alex Pușcaș, Flavius Eremia și Răzvan Sădeanu!#România are nevoie de tineri ca voi!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Înființarea unor sisteme de alimentare cu apă și canalizare în comuna Almașu Mare: Contractele de finanțare prin Programul „Anghel Saligny” au fost semnate
Înființarea unor sisteme de alimentare cu apă și canalizare în comuna Almașu Mare: Contractele de finanțare prin Programul „Anghel Saligny” au fost semnate Ministerul Dezvoltării a anunțat, marți, 3 iunie 2025, că au fost semnate 11 noi contracte de finanţare, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Contractele sunt în valoare totală de 135, 5 […]
FOTO | O nouă bază sportivă, în partea de sud a Blajului: Cum arată acum zona în care se va construi noul complex de la intrare în Tiur
O nouă bază sportivă, în partea de sud a Blajului: Cum arată acum zona în care se va construi noul complex de la intrare în Tiur O nouă bază sportivă urmează să fie construită în partea de sud a municipiului Blaj. Proiectul administrației locale este în faza de avizare de către Agenția Națională pentru Mediu […]
20-22 iunie 2025 | O nouă ediție a Târgului de cArte Alba Transilvana, la Alba Iulia: Ateliere și lansări de carte, concerte, recitaluri, expoziții, conferințe și teatru. PROGRAMUL
20-22 iunie 2025 | O nouă ediție a Târgului de cArte Alba Transilvana, la Alba Iulia: Ateliere și lansări de carte, concerte, recitaluri, expoziții, conferințe și teatru. Programul În perioada 20-22 iunie 2025, esplanada Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia (în aer liber) va găzdui cea de-a 16-a ediție a Târgului de cArte Alba […]