Actualitate

Camera Deputaților a adoptat proiectul privind reducerea CAS, de la 1 octombrie, cu 5 puncte procentuale

Dragoş Suciu

Publicat

în

Proiectul de lege privind reducerea CAS de la 1 octombrie, cu 5 puncte procentuale a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților. Premierul Victor Ponta a arătat că datele de la INS confirmă că România este în graficul stabilit cu instituțiile internaționale și poate lua această măsură.

Ponta a spus că reducerea CAS este o iniţiativă care a fost în programul USL şi a fost susţinută şi de celelalte forţe politice.

„Această iniţiativă a fost în programul de guvernare a USL, dar a fost susţinută şi de celelalte forţe politice, este în favoarea dezvoltării României. Datele primite de la INS confirmă o creştere economică de aproape 4%, am primit datele privind încasările din primele 6 luni şi suntem în graficul stabilit cu instituţiile internaţionale, deci putem să luăm această măsură”, a afirmat Ponta.

El a adăugat că ar fi o măsură care ar acorda şi mai multă încredere celor care investesc în România pe termen mediu şi lung şi creează locuri de muncă, menţionând că PSD, care este un partid de stânga, susţine „o măsură foarte bună de relaxare fiscală”.

Reprezentanţii grupurilor parlamentare au susţinut acest proiect, deputaţii PDL şi PNL crititând, totuşi, că această măsură de reducere a CAS nu este luată mai devreme, de la 1 august.

Deputatul democrat-liberal Gheorghe Ialomiţianu a spus că PDL susţine această măsură şi că are depus în Parlament încă din 2013 un proiect similar. „Totuşi, PDL are reţineri, pentru că legea este construită fără să se asigure predictibilitate, fiind condiţionată de încadrarea în deficitul bugetar”, a spus Ialomiţianu, care a adăugat că încasările la buget sunt proaste şi această măsură s-ar putea anula.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a spus că această măsură a fost iniţiată în USL de către PNL şi susţinută de PSD, iar „USL a murit pentru că multe proiecte nu au fost făcute la timp”, dovadă data de 1 octombrie când este propusă aplicarea.

Nicolăescu a spus că aplicarea reducerii CAS trebuie făcută de la 1 august, dar plenul a respins această propunere.

Deputatul PSD Marian Neacşu a arătat că PDL a avut o iniţiativă similară în 2013, dar întrebarea este de ce nu a fost pusă în practică în 2010, când PDL a fost la putere. „Pentru că în 2010 era recesiune”, a răspuns Ialomiţianu.

Victor Ponta a spus, la rândul său, că toată lumea are dreptate că PDL a venit cu un pachet de relaxare fiscală şi că era recesiune când PDL era la guvernare. „Bănuiesc că de câte ori PDL este la guvernare o să fie recesiune. Important este să-i ţinem cât mai departe”, a replicat Ponta.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Numărul actual al salariaţilor din România este de aproximativ 4,6 milioane.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult