Calendarul evenimentelor în 2018, din județul Alba, organizate de CJ, prin Centrul de Cultură ”Augustin Bena”: Când au loc Blaj aLive, Târgul de Fete, Toamna Cugireană și Ziua Lemnarului
Calendarul evenimentelor în 2018, din județul Alba, organizate de CJ, prin Centrul de Cultură ”Augustin Bena”: Când au loc Blaj aLive, Târgul de Fete, Toamna Cugireană și Ziua Lemnarului
Consiliul Județean Alba a stabilit calendarul evenimentelor organizate prin Centrul de Cultură ”Augustin Bena Alba”, locul de desfășurare, bugetul, obiectivele manifestărilor, cât și rezultatele și indicatorii de performanță obținuți în trecut.
- Palatul Cultural din Blaj, între trecut şi viitor
Obiective: Organizarea de spectacole de teatru, folclor, muzică clasică, expoziţii de artă în incinta Palatului Cultural din Blaj, clădire complet renovată de curând, care trebuie să reintre cât de curând posibil în circuitul cultural- artistic judeţean, naţional şi internaţional.
Rezultate si Indicatori de performanta:
– Atingerea unui număr de cel puţin 10.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor.
Buget: 100.000 de lei
Perioada de desfășurare: 01.03-15.10.2018
Locul desfășurării: Blaj
Partenerii: Primăria Municipiului Blaj, Muzeul Naţional al Unirii, Centrul Cultural Iacob Mureşianu Blaj, SRTV
- Statul la vase în lunea Paştelui
Obiective: Restituirea obiceiului tradiţional comunităţii din Şugag, conservarea şi valorificarea acestuia. Va fi organizat obiceiul, un spectacol folcloric şi o expoziţie a meşterilor populari din Judeţul Alba şi din ţară
Rezultate si Indicatori de performanta:
– Atingerea unui număr de cel puţin
1500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor
Buget: 5.000 de lei
Perioada de desfasurare: 01.03- 15.05.2018
Locul desfășurării: Şugag
Partenerii Primăria Comunei Şpring, primăriile comunelor din Ţara Secaşelor
- Datini străbune pe Secaşe
Obiective: Restituirea obiceiurilor tradiţionale din Ţara Secaşelor către societatea contemporană, conservarea şi valorificarea acestora. Va fi organizat un festival al obiceiurilor şi tradiţiilor din Ţara Secaşelor (spectacol folcloric, expoziţie a meşterilor populari, expoziţie de artă, lansări de carte etc.)
Rezultate si Indicatori de performanță:
– Atingerea unui număr de cel puţin 4000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor.
Buget: 15.000 de lei
Perioada de desfășurare: 01.02-15.06.2018
Locul: Şpring
Parteneri: Primăria Comunei Şpring, primăriile comunelor din Ţara Secaşelor
- Gala Festivalului de tradiţii şi obiceiuri „Cultură pentru Cultură”
Obiective: Restituirea tradiţiilor şi obiceiurilor din Judeţul Alba, conservarea şi valorificarea acestora. Vor fi organizată o Gală de folclor cu participarea câştigătorilor Festivalului de tradiţii şi obiceiuri CULTURĂ PENTRU CULTURĂ din ediţiile precedente, eveniment preluat şi difuzat de către Televiziunea Naţională. Vor fi organizate spectacole de folclor şi târguri ale meşterilor populari din Judeţul Alba şi din ţară
Rezultate si Indicatori de performanță:
– Atingerea unui număr de cel puţin 25.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor
Bugetul: 150.000 de lei
Perioada de desfășurare: 15.02-15.08.2018
Locul Câmpia Libertăţii din Blaj
Parteneri: Primăriile comunelor şi oraşelor din Judeţul Alba, Muzeul Naţional al Unirii, SRTV
- Târgul de Fete de pe Muntele Găina
Obiective: Promovarea şi valorificarea uneia dintre cele mai vechi tradiţii din România, care are loc în Judeţul Alba, pe Muntele Găina din anul 1793
Rezultate si Indicatori de performanță:
– Atingerea unui număr de cel puţin 15.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial
Buget: 100.000 de lei
Perioada de desfășurare: 15.02-15.08.2018
Locul: Avram Iancu şi Muntele Găina
Parteneri: Primăria Comunei Avram lancu, alte primării din Judeţul Alba, Muzeul Naţional al Unirii
- Ziua Lemnarului
Obiective: Promovarea, conservarea, cercetarea şi valorificarea Patrimoniului Cultural material şi imaterial din Judeţul Alba. Organizarea unei expoziţii a meşterilor populari, un spectacol folcloric şi demonstraţii/concursuri de meşteşuguri tradiţionale.
Rezultate, indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 2000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
Bugetul: 15.000 de lei
Perioada de desfășurare: 15.03-15.09.2018
Locul: Horea
Parteneri: Primăria Comunei Horea
- Festivalul Naţional de Folclor „Sus, sus, sus, la moţi, la munte”
Obiective: Organizarea unui festival-concurs de interpretare a cântecului popular românesc la Câmpeni, cu participare din diferite zone etnofolclorice ale ţării, un spectacol de muzică populară, precum şi alte acţiuni de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti.
Rezultate și indicatori de performanță:
– Atingerea unui număr de cel puţin 2000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţie culturală şi artistică oferită tinerilor.
Bugetul 12.000 de lei
Perioada de desfășurare: 15.02-15.08.2018
Locul: Câmpeni
Parteneri: Primăria Oraşului Câmpeni
- Festivalul Naţional de Folclor „Inimi fierbinţi în ţara de piatră”
Obiective: Organizarea unui festival-concurs de interpretare a cântecului popular românesc la Abrud, cu participare din diferite zone etnofolclorice ale ţării, un spectacol de muzică populară, precum şi alte acţiuni de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti.
Rezultate și indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 2000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţie culturală şi artistică oferită tinerilor.
Buget 12.000 de lei
Perioada: 15.02-15.08.2018
Locul Abrud
Parteneri: Primăria Oraşului Abrud
- Festivalul Naţional de Folclor „Mureş, pe marginea ta”
Obiective: Organizarea unui festival-concurs de interpretare a cântecului popular românesc la Ocna Mureş, cu participare din diferite zone etnofolclorice ale ţării, un spectacol de muzică populară, precum şi alte acţiuni de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti.
Rezultate și indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 2500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţie culturală şi artistică oferită tinerilor.
Bugetul 12.000 de lei
Perioada de desfășurare 15.02 – 15.11.2018
Locul Ocna Mureş
Parteneri Primăria Oraşului Ocna Mureş
- Festivalul Naţional de Folclor „ Felician Fărcaşiu”
Obiective: Organizarea unui festival-concurs de interpretare a cântecului popular românesc la Sebeş, cu participare din diferite zone etnofolclorice ale ţării, un spectacol de muzică populară, precum şi alte acţiuni de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti.
Rezultate și indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 30.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor.
Bugetul 20.000 de lei
Perioada de desfășurare 15.03 – 15.12.2018
Locul Sebeş
Parteneri: Primăria Municipiului Sebeş, UAIFMR, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş
- Salonul de Primăvară al artiştilor plastici din Judeţul Alba
Obiective: Oferirea educaţiei artistice şi culturale tinerilor în special, comunităţii în general. Va fi organizată o expoziţie de artă a artişti plastici din Judeţul Alba.
Rezultate și indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţie artistică şi culturală oferită tinerilor.
Bugetul 1.000 de lei
Perioada de desfășurare 01.04-30.05.2018
Locul Castel Sâncrai, Palatul Cultural din Blaj şi Alba Iulia
12 Salonul de Vară al artiştilor plastici din Judeţul Alba
Obiective: Oferirea educaţiei artistice şi culturale tinerilor în special, comunităţii în general. Va fi organizată o expoziţie de artă a artişti plastici din Judeţul Alba.
Rezultate și indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 1000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţie artistică şi culturală oferită tinerilor.
Bugetul 1.000 de lei
Perioada de desfășurare 01.07-30.08.2018
Locul Castel Sâncrai, Palatul Cultural din Blaj şi Alba Iulia
13 Salonul de Toamnă al artiştilor plastici din Judeţul Alba
Obiective: Oferirea educaţiei artistice şi culturale tinerilor în special, comunităţii în general. Va fi organizată o expoziţie de artă a artişti plastici din Judeţul Alba.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţie artistică şi culturală oferită tinerilor.
Bugetul 1.000 de lei
Perioada 01.09-30.10.2018
Locul Castel Sâncrai, Palatul Cultural din Blaj şi Alba Iulia
14 Salonul de lamă al artiştilor plastici din Judeţul Alba
Obiective: Oferirea educaţiei artistice şi culturale tinerilor în special, comunităţii în general. Va fi organizată o expoziţie de artă a artişti plastici din Judeţul Alba.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţie artistică şi culturală oferită tinerilor.
Bugetul 1.000 de lei
Perioada 01.11 – 30.12.2018
Locul: Castel Sâncrai, Palatul Cultural din Blaj şi Alba Iulia
15 Stagiunea Orchestrei de Cameră „Augustm Bena” a Judeţului Alba
Obiectivul Implementarea proiectelor cultural- artistice din domeniul muzicii şi dansului. Vor fi organizate cel puţin 8 concerte ale Orchestrei de Cameră „Augustin Bena” a Judeţului Alba.
Rezultate:
– Atingerea unui număr de cel puţin 10.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei.
Bugetul 35.000 de lei
Perioada de desfășurare 15.02-30.12.2018
Locul Judeţul Alba
16 Blaj aLive
Obiective Organizarea unui festival de muzică pentru tineri, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, care va cuprinde cel puţin 3 recitaluri ale unor artişti de renume naţional şi internaţional.
Rezultate și indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 30.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
Bugetul 100.000 de lei
Perioada 15.02-15.07.2018
Locul Blaj
Parteneri Primăria Municipiului Blaj
17 Toamna Cugireană
Obiectivul: Implementarea proiectelor cultural- artistice din domeniul muzicii şi dansului. Va fi organizat un festival de tradiţii şi obiceiuri româneşti, la Cugir. Acesta va cuprinde spectacole de folclor şi muzică uşoară, expoziţii de artă, demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale româneşti, lansări de carte etc.
Rezultate și indicatori de performanță
– Atingerea unui număr de cel puţin 2.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
Bugetul 8.000 de lei
Perioada 15.02-15.10.2018
Locul: Cugir
Parteneri Primăria Oraşului Cugir, Casa de Cultură Cugir
18 Stagiunea concertelor de promenadă în oraşele Judeţului Alba
Obiectivul Organizarea de concerte de promenadă în oraşele din Judeţul Alba, cu Fanfara Judeţului Alba, precum şi cu elevii claselor interne şi externe de profil din cadrul instituţiei.
Rezultate:
– Atingerea unui număr de cel puţin 2500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei.
Bugetul 20.000 de lei, Perioada 2018, Locul Judeţul Alba, Parteneri Primării din Judeţul Alba
19 Tabăra Internaţională de arte plastice InterArt
Obiectivul Organizarea unei tabere internaţionale de creaţie artistică, cu participare naţională şi internaţională, organizarea de expoziţii de artă, recitaluri de muzică uşoară şi/sau clasică.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 1500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei.
Bugetul 10.000 de lei, Perioada 15.02-15.09.2018, Locul Aiud, Parteneri Fundaţia Inter-Art Aiud, Primăria vlunicipiului Aiud
20 Festivalul Internaţional de Film şi Foto ArtAiud
Obiectivul Implementarea proiectelor cultural- artistice din domeniul artelor vizuale. Se vor organiza expoziţii de artă foto şi vizionări de filme, cu participare internaţională.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 500 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
Buget 5.000 de lei, Perioada 15.02-15.11.2018, Locul Aiud
Parteneri Fundaţia Inter-Art Aiud, Primăria Municipiului Aiud, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Aiud
21 Ziua Culturii Maghiare de la Mirăslău
Obiectivul Promovarea şi valorificarea diversităţii şi multiculturalităţii, ca formă de definire a identităţilor individuale şi, în aceeaşi măsură, de solidarizare a acestora. Se vor organiza evenimente cultural- artistice de promovare a culturii maghiare din Judeţul Alba (de exemplu – spectacole de folclor, expoziţii de artă, lansări de carte etc.).
Rezultate:
– Atingerea unui număr de cel puţin 1000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor.
Bugetul 10.000 de lei, Perioada 15.02-15.09.2018, Locul Mirăslău, Parteneri Primăria Comunei Mirăslău
22 Ziua Culturii Maghiare de la Unirea
Obiectivul Promovarea şi valorificarea diversităţii şi multiculturalităţii, ca formă de definire a identităţilor individuale şi, în aceeaşi măsură, de solidarizare a acestora. Se vor organiza evenimente cultural- artistice de promovare a culturii maghiare din Judeţul Alba.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 1000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor.
Bugetul 5.000 de lei, Perioada 15.02-15.08.2018, Locul Unirea, Parteneri Primăria Comunei Unirea
23 Judeţul Alba în ţară şi în lume
Obiectivul Cooperarea cultural-artistică cu instituţii, organizaţii de profil şi mobilitatea artiştilor, operelor, creaţiilor, serviciilor acestora pe plan naţional şi internaţional. Artiştii şi ansamblurile folclorice din Judeţul Alba vor răspunde invitaţiilor, din ţară şi din afara ei, de a lua parte la concursuri, festivaluri, spectacole, concerte, expoziţii etc.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 5000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
Bugetul 11.000, Perioada 2018, Locul Naţional şi internaţional, Parteneri Liceul de Artă „Regina Maria” din Alba Iulia, primăriile judeţului Alba, UAP, USR
24 Editare şi multiplicare alte tipărituri, CD-uri sau DVD- uri
Obiectivul Vor fi organizate alte proiecte mici, care se vor încadra în scopul propus în cadrul programului din care face parte prezentul, altele decât cele prevăzute în planul editorial iniţial.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 800 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei.
Bugetul 8.000 de lei, Perioada 2018, Locul Judeţul Alba
25 Monografii, articole, studii şi alte lucrări de specialitate
Obiectivul Se vor edita, publica, distribui şi valorifica lucrări de specialitate ale autorilor din Judeţul Alba (monografii, articole, studii de specialitate şi alte lucrări).
Rezultate:
– Atingerea unui număr de cel puţin 1000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor.
Bugetul 10.000 de lei, Perioada 2018, Locul Judeţul Alba
Parteneri Muzeul Naţional al Unirii, UAP din România, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană Alba
26 Partituri muzicale
Obiectivul Se vor edita, publica, distribui şi valorifica partituri muzicale scrise de artiştii din Judeţul Alba.
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 300 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei, schimbarea mentalităţilor.
Bugetul 4.000 de lei, Perioada 2018, Locul Judeţul Alba , UCMR-ADA
27 Pagina Culturală a Centrului de Cultură „Augustin Bena,,
Obiectivul Editarea şi publicarea unei pagini culturale de informare şi promovare a activităţii instituţiei, o dată pe lună (10 ediţii pe an), cu distribuţie pe plan judeţean. Vor fi prezentate proiectele în curs de implementare, precum şi proiectele imediat următoare, cronici de specialitate, aniversări ale artiştilor din Judeţul Alba
Rezultate
– Atingerea unui număr de cel puţin 300.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului,
– întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a instituţiei organizatoare;
– încurajarea şi sprijinirea artiştilor tineri;
– punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional material şi imaterial;
– educaţia şi dezvoltarea audienţei.
Bugetul 16.000, Perioada 2018, Locul Judeţul Alba, Parteneri: Biblioteca Judeţeană Alba, Teatrul de Păpuşi PRICHINDEL din Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii
Bugetul total este de 687.000 de lei
Alte evenimente organizate de Centrul de Cultură Augustin Bena Alba
Festivalul Românilor de Pretutindeni – 01-30 iulie 2018 – spectacol, târg , lansări carte; locul de desfășurare – Alba
Festivalul International de Folclor (CIOFF) – 03-05 august 2018 – spectacol, paradă populară – la Aiud
Tabăra Internaţională de arte plastice InterArt – 08-12 august 2018 – tabără arte plastice, expoziţii – Aiud
Festivalul International de Film Etnografic 21-23 septembrie 2018 – spectacol, concurs – la Zlatna
Târgul Turismului Rural din Judeţul Alba – spectacol, târg, expoziţii – la Albac
Tabăra Naţională de Sculptură „Dâmbul lui Găf„ 20-30 august 2018 – tabără de sculptură în piatră, la Horea
Festivalul Naţional de Folclor „Strugurele de Aur,, 13-16 septembrie 2018 festival-concurs folclor, la Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci