Actualitate

Calendar ortodox SEPTEMBRIE 2025: Naşterea Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci, cele mai importante sărbători ale lunii

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar ortodox pe luna SEPTEMBRIE 2025: Naşterea Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci, cele mai importante sărbători ale lunii

Luna septembrie 2025 deschide noul an bisericesc în calendarul ortodox, marcând începutul unei perioade pline de semnificație spirituală.

Calendarul ortodox septembrie 2025 include o serie de sărbători importante, atât cu cruce roșie, cât și cu cruce neagră, dintre care cea mai de seamă este Nașterea Maicii Domnului.

Nașterea Maicii Domnului, cea mai importantă sărbătoare din septembrie

Pe data de 8 septembrie 2025, credincioșii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi și respectate sărbători din calendarul creștin. Este prima mare sărbătoare cu cruce roșie din noul an bisericesc și aduce în prim-plan începutul mântuirii neamului omenesc, prin venirea pe lume a celei care avea să-L nască pe Mântuitorul.

Citește și: 14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci, singura sărbătoare în care se ţine post aspru

Această zi este prilej de rugăciune, participare la Sfânta Liturghie și, în multe regiuni din țară, de pelerinaj la mănăstiri și biserici închinate Maicii Domnului. În popor, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Sfânta Maria Mică.

Sărbători cu cruce neagră

Pe lângă marile praznice, calendarul ortodox septembrie 2025 cuprinde și numeroase zile marcate cu cruce neagră, dedicate sfinților și martirilor Bisericii. Aceste zile sunt prilej de pomenire și cinstire, chiar dacă nu sunt nelucrătoare.

Printre cele mai semnificative zile cu cruce neagră din septembrie 2025 se numără:

1 septembrie – Începutul anului bisericesc
5 septembrie – Sf. Proroc Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul
9 septembrie – Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana
13 septembrie – Sf. Cuv. Maria Egipteanca
17 septembrie – Sf. Mucenițe Pistis, Elpis și Agapia
23 septembrie – Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul
26 septembrie – Mutarea Sf. Ap. și Ev. Ioan

Aceste zile sunt marcate de slujbe speciale, acatiste și pomeniri ale sfinților, fiind momente potrivite pentru reflecție și întărire duhovnicească.

Calendarul ortodox septembrie 2025 aduce un început de toamnă cu multiple prilejuri de rugăciune, reculegere și întărire în credință. Este o lună care marchează atât începutul anului liturgic, cât și legătura profundă cu Maica Domnului și sfinții Bisericii.

Ce sărbători importante sunt în calendar ortodox septembrie 2025

8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului este un praznic major, celebrat la 8 septembrie, și reprezintă una dintre cele patru mari sărbători ale Maicii Domnului în calendarul ortodox 2025.

14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, comemorează descoperirea și glorificarea Sfintei Cruci de către Sfânta Elena, în anul 326, precum și recâștigarea ei de către împăratul Heraclius în 628. Aceasta este o zi de post și rugăciune solemnă. În 2025, Înălțarea Sfintei Cruci pica într-o zi de duminică și este dezlegare la ulei și la vin.

Ziua de 14 septembrie este considerată şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui, și este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei.

Calendar ortodox septembrie 2025

1 L † Începutul anului bisericesc; † Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul; Sf. 40 de Mucenițe din Adrianopol; Dreptul Iosua (Tedeum – Anul Nou bisericesc)
2 M Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patr. Constantinopolului
3 M Sf. Sfințit Mc. Antim, ep. Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist din Palestina; †) Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la M-rea. Stânișoara (Post)
4 J Sf. Sfințit Mc. Vavila, ep. Antiohiei; Sf. Prooroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
5 V Sf. Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul (Post)
6 S Pomenirea minunii Sf. Arh. Mihail în Colose; Sf. Mc. Eudoxie;
7 D Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Casiana Imnografa;†) Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați Duminica dinaintea Înălțării Sf. Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim); Ap. Galateni VI, 11-18; Ev. Ioan III, 13-17; glas 4, voscr. 2

8 L (†) Nașterea Maicii Domnului
9 M Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; †) Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic; Sf. Mc. Severian
10 M Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sf. Împ. Pulheria (Post)
11 J Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin Bucătarul
12 V Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul (Post)
13 S Înainte-prăznuirea Înălțării Sf. Cruci; † Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sfințiți Mc. Corneliu Sutașul și Ciprian, ep. Cartaginei; †) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; † Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian (Sâmbăta dinaintea Înălțării Sf. Cruci)
14 D (†) Înălțarea Sfintei Cruci; Sf. Nou Mc. Macarie, ucenicul patr. Nifon (Dezlegare la ulei și vin) (†) Duminica Înălțării Sf. Cruci (Judecarea și Răstignirea lui Iisus); Ap. I Corinteni I, 18-24; Ev. Ioan XIX, 6-11; 13-20; 25-28; 30-35; glas 5, voscr. 3

15 L †) Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, mitr. Banatului; † Sf. M. Mc. Nichita; † Sf. Ier. Visarion, arhiep. Larisei
16 M †) Sf. Cuv. Mărt. Sofian de la Antim; Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina și Ludmila
17 M †) Sf. Ier. Dionisie, ep. Cetății Albe – Ismail; Sf. Mc. Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapi (Post)
18 J †) Sf. Pr. Mc. Ilarion Felea; Sf. Ier. Eumenie, ep. Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
19 V Sf. Mc. Trofim, Savatie și Dorimedont (Post)
20 S Sf. M. Mc. Eustatie și soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist (Sâmbăta după Înălțarea Sf. Cruci)
21 D Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci; Sf. Ap. Codrat; Sf. Prooroc Iona Duminica după Înălțarea Sf. Cruci (Luarea crucii și urmarea lui Hristos); Ap. Galateni II, 16-20; Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1; glas 6, voscr. 4

22L †) Sf. Ier. Mc. Teodosie de la M. Brazi, mitr. Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, ep. de Sinope
23 M Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia
24 M Sf. întâia Mc., întocmai cu ap., Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul (Post)
25 J Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej
26 V †) Mutarea Sf. Ap. și Ev. Ioan; †) Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon (Dezlegare la ulei și vin)
27 S †) Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitr. Țării Românești; Sf. Mc. Calistrat și Epiharia
28 D † Sf. Cuv. Hariton Mărt.; Sf. Prooroc Baruh; Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată); Ap. II Corinteni IX, 6-11; Ev. Luca V, 1-11; glas 7, voscr. 5

29 L Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
30 M Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiep. Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia și Gaiani


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Evenimentele astronomice ale anului 2026: Ce fenomene de pe cer se văd din România. Apus de lună eclipsată, în august

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Evenimentele astronomice ale anului 2026: Ce fenomene de pe cer se văd din România Și în 2026 pe cer vor avea zeci de feniomene astronomice, multe vizibile şi din România. Pe listă se regăsesc ploi de meteori, stele căzătoare şi planete care vor străluci puternic. Rețineți că pe 28 august 2026 vom putea vedea un […]

Citește mai mult

Actualitate

Schimbare majoră de vreme în Europa: La Niña a început să se prăbușească. Urmează o iarnă 2026-2027 cu potențial mai mare pentru fenomene extreme

Ioana Oprean

Publicat

în

Schimbare majoră de vreme în Europa: La Niña a început să se prăbușească. Urmează o iarnă 2026-2027 cu potențial mai mare pentru fenomene extreme Schimbare majoră de vreme în Europa: La Niña începe să se destrame rapid în Pacific, iar acest lucru va schimba semnificativ tiparele meteo în Europa în lunile următoare și mai ales […]

Citește mai mult

Actualitate

Polițiștii locali vor utiliza BodyCam și alte dispozitive de înregistrare. Legea a fost promulgată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii locali vor utiliza BodyCam și alte dispozitive de înregistrare. Legea a fost promulgată Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care permite poliţiştilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Legea care permite poliţiştilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost promulgată de Nicușor Dan. […]

Citește mai mult