CALENDAR DEFINITIVAT 2023: Când va avea loc proba scrisă. Când vor avea loc inspecțiile de specialitate
CALENDAR DEFINITIVAT 2023: Când va avea loc proba scrisă. Când vor avea loc inspecțiile de specialitate
Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-2023 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Perioada de înscriere a fost redusă la jumătate față de anul trecut, după cum a scris Edupedu.ro săptămâna trecută. Profesorii se pot înscrie până pe 14 octombrie, conform calendarului.
Proba scrisă are loc pe 19 iulie
Calendarul pentru Definitivat 2023, potrivit Ministerului Educației:
“Până la 14.10.2022: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ;
03.10 – 14.10.2022: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene / Comisiei de examen a Municipiului București;
17.10 – 28.10.2022: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar. Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.
până la 31.05.2023: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:
a) prima inspecție de specialitate până la 5 februarie;
b) a doua inspecție de specialitate până la 31 mai.
06.06 – 16.06.2023: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică;
19.07.2023: Susţinerea probei scrise;
25.07.2023: Afişarea rezultatelor inițiale;
25.07 – 26.07.2023: Înregistrarea contestaţiilor;
26.07 – 31.07.2023: Soluționarea contestaţiilor;
01.08.2023: Afişarea rezultatelor finale;
01.08 – 04.08.2023: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovați;
07.08 – 18.08.2023: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]
