CALENDAR| Anul școlar 2022-2023 începe în mai puțin de o lună: Principalele modificări pentru elevi și profesori
Anul școlar 2022-2023 începe în mai puțin de o lună: Principalele modificări pentru elevi și profesori
Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile sau activitățile din anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial din luna aprilie.
Este primul an școlar organizat pe module, din istoria școlii de la noi, asta în timp ce pentru anul universitar nu se schimbă nimic în structură, rămân în vigoare semestrele, așa cum a fost dintotdeauna.
Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este cu doar câteva zile de cursuri mai lung decât cel care a trecut. „Școala altfel” și noua „Săptămână verde” au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare.
Organizarea pe module presupune perioade de învățare mai scurte, presărate cu vacanțe mai dese.
Spre deosebire de anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță „nouă” este cea din luna februarie, modulară, care gravitează în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.
Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:
- Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
- vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
- Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
- vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
- Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
- Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
- vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
- Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
- vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Excepții pentru anumite clase:
- pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
- pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
- pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
- pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).
Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.
Care sunt regulile noi la școală, din 5 septembrie 2022
Amintim că noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.
Potrivit ROFUIP 2022, “elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Acesta va fi folosit “pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”, potrivit articolului adăugat 106, alin 5, în ROFUIP 2022. Nu este precizat cum vor fi aplicate acțiunile remediale de către profesor.
De precizat, în cazul elevilor de clasa pregătitoare și I, care nu pot fi lăsaţi repetenţi, dar “au manifestat dificultăţi de învăţare, menţionate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare”, aceștia rămân în colectivele în care au învăţat şi intră, pe parcursul anului şcolar următor, într-un program de remediere/recuperare şcolară.
Părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulament. Este vorba despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”, se arată în comunicatul ministrului Educației.
Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti sau a documentelor medicale justificative, potrivit sursei citate anterior. Acești elevi se pot transfera doar în situația în care media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, conform documentului.
Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci