Actualitate

Burse de merit 2024-2025: Câți bani vor primi elevii lună de lună. Noutăți

Ioana Oprean

Publicat

în

Burse de merit 2024-2025: Câți bani vor primi elevii lună de lună. Noutăți

Ministerul Educației se pregătește de noul an școlar 2024-2025, iar printre noile norme aprobate sunt și cele legate de bursele de merit. Aceste norme au fost publicate deja în Monitorul Oficial, astfel că s-a aflat cât e bursa de merit în anul școlar 2024-2025.

Ministerul Educației anunță burse de merit pentru elevii sportivi de gimnaziu și liceu în anul școlar 2024-2025

În altă ordine de idei, au început și anunțurile despre metodologia de predare din noul an școlar, precum și despre metodologia-cadru de acordare a viitoarelor burse de merit pentru anul școlar 2024-2025. De altfel, pe 14 august era publicată această decizie și se precizau care sunt modificările aduse pentru elevii meritorii din următorul an școlar.

O primă modificare este cea legată de elevii sportivi de gimnaziu și liceu, ministerul precizând că în baza protocolului semnat cu Federația Sportului Școlar si Universitar:

„(..) începând cu anul școlar 2024 – 2025, elevii sportivi de gimnaziu și liceu pot beneficia de burse de merit și pentru medaliile de aur sau locul I obținute la Campionatele Naționale organizate de Federațiile Sportive Naționale, în sporturi olimpice, în baza Protocolului încheiat între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport în data de 7 martie 2024.

Citește și: Calendarul examenelor naţionale 2025: Bacalaureatul începe în ianuarie, iar Evaluarea Națională se dă tot pe caniculă

Odată cu intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, se adaugă explicit, ca beneficiari ai burselor de merit, elevii care obțin premii la competițiile organizate de Federațiile Naționale în sporturi olimpice.”

Cât e bursa de merit în anul școlar 2024-2025

Tot în documentul oficial publicat de minister se precizează și cât e bursa de merit în anul școlar 2024-2025, precum și cine vor fi beneficiarii acestor sume. Așadar, elevii de gimnaziu și liceu, cu excepția celor de clasa a V-a șia IX-a, vor putea fi beneficiari ai buselor de merit, dar cu condiția să aibă media 9,50. Pe lângă medie, e mai impune nota 10 la purtare, sau calificativul foarte bine, și să nu existe mai mult de 10 absențe nemotivate.

În același document sunt enunțate și care sunt aceste burse de merit, fiind împărțite pe 6 categorii, după cum urmează:

1. bursă de excelență olimpică I: cuantum 450 lei
2. bursă de excelență olimpică II: cuantum 450 lei
3. bursă de merit: cuantum 450 lei
4. bursă de reziliență: cuantum 300 lei
5. bursă socială: cuantum 300 lei
6. bursă tehnologică: cuantum 300 lei

Câți bani vor primi elevii lună de lună

În baza noilor norme publicate, calculul bursei, indiferent despre care este vorba, se va face ținând cont de următoarea formulă (CmB/NZL) x (NZL – NZV).

unde

Cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru – CmB;
Număr de zile lucrătoare din luna respectivă – NZL;
Număr de zile de vacanță din luna respectivă – NZV.
Acest calcul se face în baza cuantumului stabilit prin lege împărțit la număr zile lucrătoare, înmulțit cu număr zile lucrătoare minus număr zile vacanță.

Formula de calcul finală ar fi următoarea:

(450 / 21 = 21,428) * (21 – 5 = 16).

21,428 x 16 = 342,85 lei/lună

Suma va fi rotunjită la 343 de lei ca bursă de merit pentru un elev în luna septembrie. În această formul s-a ținut cont de numărul de zile lucrătoare din luna septembrie, 21, precum și de cele 5 zile de vacanță.

Aceeași formulă se aplică și la celelate tipuri de burse de merit, ținându-se cont de cuantumul stabilit pentru fiecare tip de bursă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]

Citește mai mult

Actualitate

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]

Citește mai mult

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult