Ştirea zilei

Bolnavii din Baia de Arieş, Zlatna şi Ocna Mureş nu mai au dreptul la viaţă!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După multe alte domenii, iată că amatorismul şi-a făcut simţită prezenţa şi la conducerea Ministerului Sănătăţii, ministrul Cseke Attila reuşind să distrugă peste noapte întregul sistem de sănătate din România. Am urmărit cu toţii imagini de groază din ţară şi din judeţ – de la Zlatna, Baia de Arieş şi Ocna Mureş – din România „modernă, reformată”, în care bolnavii sunt externaţi fără nici un alt motiv serios decât acela că spitalul unde erau internaţi…nu mai există! Aşa se face că, de la Centrul de sănătate din Baia de Arieş, 70 de bolnavi au rămas pe drumuri. Ce om normal poate să rămână insensibil la suferinţa bolnavilor, la lacrimile din ochii lor şi ai medicilor? Putem oare să acceptăm că ministrul Sănătăţii este reformatorul sistemului, nicidecum, el e campionului lucrului făcut de mântuială! Într-o ţară întoarsă pe dos de PDL, în care guvernanţii portocalii încearcă să ne convingă că tot ce e aberant ar fi de fapt normal, Guvernul Băsescu-Boc refuză să respecte un drept al cetăţenilor la tratament, adică la viaţă. E foarte clar un lucru: nu doar în sistemul sanitar, ci în multe alte domenii, aşa-zisele reforme se fac după ureche, de-a valma, fără a exista vreo strategie pentru fiecare sector în parte. Scopul e unul singur: cheltuieli mai puţine pentru cetăţeni, adică mai mulţi bani în buzunarele clientelei portocalii, iar restul…nu mai contează. Acum se închid spitalele pentru că Guvernul vrea să facă economie pe spatele cetăţeanului, sfidând dreptul constituţional al românilor la asistenţă medicală. Datele statistice arată clar cum a reuşit să „reformeze”, adică să facă praf PDL sistemul sanitar: l în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă suntem pe primul loc în Europa; l rata de mortalitate prin cancer la femei este cea mai mare din Europa; l rata mortalităţii prin boli cardiace înainte de 65 de ani este printre cele mai mari din UE; l rata mortalităţii prin boli acute respiratorii, pneumonie, la vârste sub 5 ani, este de aproape 15 ori mai mare faţă de media din UE; l incidenţa cazurilor de tuberculoză din România este cea mai mare din Europa, peste 100 de cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce în Europa media este de 14,09 cazuri la 100.000 de locuitori; l avem 2,2 medici la 1.000 de locuitori (s-au luat în calcul şi medicii dentişti), cu 50% mai puţin decât media UE, fiind pe penultimul loc alături de Polonia şi 5,5 asistenţi medicali la 1.000 de locuitori; l la capitolul echipamente medicale de înaltă performanţă suntem pe ultimul loc în UE la acoperirea cu RMN şi TC; l nu avem programe cu acoperire naţională şi nu monitorizăm servicii medicale care îmbunătăţesc substanţial calitatea vieţii şi reduc decesele evitabile; l suntem pe ultimele locuri în UE în ceea ce priveşte accesul populaţiei la servicii de protezare a articulaţiilor, cu 46 de protezări la 100.000 de locuitori, adică de 3 ori mai puţin decât media UE; l suntem pe ultimul loc în Europa în privinţa accesului populaţiei la servicii de îngrijire medicală la domiciliu, dar din păcate deţinem primul loc în Europa la internări în spitalele de psihiatrie. Prin urmare, iată că avem toate „motivele” pentru a pune lacăt pe 67 de spitale din ţară, din care 3 se află în judeţul nostru. Oare ce părere au liderii PDL Alba – preşedintele Mircea Hava şi prim-vicepreşedintele Ion Dumitrel despre restrângerea dreptului la asistenţă medicală al locuitorilor Albei? E oare normal să existe discriminare între cetăţeni, din moment ce îşi plătesc cu toţii obligaţiile către sistemul de asigurări de sănătate? Deocamdată, dragi albaiulieni, după cum vedeţi, sănătatea e pe mâini „bune”, staţi liniştiţi, operaţi-vă la Viena sau…cum o vrea Dumnezeu!
dr. Ioan DÎRZU, preşedintele PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Un șofer din Alba, implicat în accidentul MORTAL de pe DN 7: Pasagera sa și șoferul care a provocat evenimentul rutier au DECEDAT în urma impactului. Cum a avut loc tragedia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un șofer din Alba, implicat în accidentul MORTAL de pe DN 7: Pasagera sa și șoferul care a provocat evenimentul rutier au DECEDAT în urma impactului. Cum a avut loc tragedia Un accident rutier mortal a avut loc luni seara, în jurul orei 18.00, pe DN 7. O persoană a decedat și o alta este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Economistul Radu Georgescu, despre economia României: ,,Pentru a plăti dobânzile foarte mari, Guvernul trebuie să ia împrumuturi și mai mari”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu, despre economia României: ,,Pentru a plăti dobânzile foarte mari, Guvernul trebuie să ia împrumuturi și mai mari” Economistul Radu Georgescu a publicat o lecție de economie, printr-o postare pe o rețea de socializare, în care avertizează asupra riscurilor majore cu care se confruntă economia României, pe fondul îndatorării accelerate și al dezechilibrelor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Albaiulianca Ana Bimbea a împlinit venerabila vârstă de 104 ani: „Este un exemplu de putere, echilibru și optimism”

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianca Ana Bimbea a împlinit venerabila vârstă de 104 ani: „Este un exemplu de putere, echilibru și optimism” Ana Bimbea, din Alba Iulia, a împlinit venerabila vârstă de 104 ani. Printre cei care au vizitat-o la ceas aniversar s-a numărat și primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Adian Cristina Toma și directorul Direcției de Asistență Socială Alba […]

Citește mai mult