Miercuri: Se deschide sezonul estival la baza de agrement Blaj
Sezonul estival 2019 la baza de agrement a Primăriei Blaj va începe oficial miercuri, 12 iunie, odată cu redeschiderea ştrandului pentru adulţi şi al celor trei bazine pentru copii. Tarifele de acces la ştrand au rămas la nivelul celor de anul trecut. Accesul în baza de agrement Blaj va fi valabil în fiecare zi, de marţi până duminică, între orele 09:00 şi 20:30. Excepţie va fi lunea, zi în care baza de agrement este închisă pentru lucrări de întreţinere.
Preţul unui bilet/brăţară este de 15 lei/adult şi 8 lei/copiii sub 14 ani, indiferent de numărul intrărilor şi al ieşirilor în/din baza de agrement din ziua respectivă.
Baza de agrement a municipiului Blaj a fost inaugurată pe 20 iunie 2016, la mai puţin de un an de zile de la începerea lucrărilor de amenajare. Situată pe locul fostului bazin de înot din Parcul Avram Iancu, noua bază de agrement oferă facilităţi atât pentru adulţi, pentru care a fost refăcut complet vechiul ştrand, cât şi pentru copii, care au la dispoziţie trei bazine pentru diferitele categorii de vârstă.
Terenurile de sport, spaţiile de joacă, gazonul generos pe care se poate face plajă, spaţiile de alimentaţie publică, internetul gratuit în sistem Wi-Fi şi instalaţia de sonorizare fac din baza de agrement o destinaţie râvnită de blăjeni şi nu numai. Investiţia de la Blaj a costat apoximativ 3,5 milioane de lei, fiind rodul unui parteneriat între Consiliul Local Blaj şi Consiliul Judeţean Alba, care au contribuit în mod egal la realizarea acesteia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier GRAV pe Autostrada A1, sensul Sibiu – Alba: O persoană rănită după impactul dintre un autocamion și un autoturism. Intervine elicopterul SMURD / Trafic BLOCAT
ACCIDENT rutier GRAV pe Autostrada A1, sensul Sibiu – Alba: O persoană rănită după impactul dintre un autocamion și un autoturism. Intervine elicopterul SMURD / Trafic BLOCAT Un accident rutier grav a avut loc marți, 28 aprilie 2026, pe Autostrada A1, sensul de mers Sibiu – Alba. O persoană este grav rănită după impactul dintre […]
Nu s-a putut abține! Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce s-a apropiat de soția sa și a încălcat ordinul de protecție provizoriu
Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce s-a apropiat de soția sa. A încălcat ordinul de protecție provizoriu emis pentru 5 zile Un bărbat de 48 de ani, din localitatea Bistra, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Câmpeni, după ce ar fi încălcat un ordin de protecție provizoriu emis pe numele său. […]
FOTO | Elevul sergent Andrea Buontempo, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, PREMIUL I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice 2026 – Limba Italiană
Elevul sergent Andrea Buontempo, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, PREMIUL I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice 2026 – Limba Italiană Elevul sergent Andrea Buontempo, din clasa a XI-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, a reușit o performanță deosebită la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Romanice – Limba Italiană, […]