Rămâi conectat

Ştirea zilei

Blaj aLive 2016| Peste 30 de artiști concertează pe cinci scene în perioada 18-19 iunie. Revoluție muzicală pe Câmpia Libertății

Ioana Oprean

Publicat

în

La Marea Adunare de la Blaj aLive de pe Câmpia Libertății, în acest an, participanții își dau întâlnire cu cele mai variate genuri muzicale și vor dansa în iarbă pe ritmurile unora celor mai cunoscuți artiști ai momentului: Kadebostany, Dub Inc, Kiril Dzajkovski, Golan, Troy Pierce, Douglas Greed, When ‘Airy Met Fairy, Say Yes Dog, Moonlight Breakfast, We Singing Colors, R.O.A., Carla’s Dreams, Grasu XXL, B.U.G. Mafia, C.T.C. și cei mai cunoscuși artiști ai Zonei Reggae îi așteaptă pe iubitorii de muzică pentru două zile și două nopți de petrecere în mijlocul naturii.

Blaj aLive01Vineri, cu o zi înainte de începerea festivalului, la Blaj s-a organizat o conferință de presă prilejuită de acest eveniment.

Bugetul Festivalului este de aproape 400.000 de euro, aproape 30.000 provenind de la Primăria Blaj, respectiv Consiliul Județean Alba, iar restul de la organizatori.

Cinci scene, peste 30 de artiști, zone de lounge, camping cu multe facilități, activări creative organizate de cele mai cunoscute entități culturale contemporane vor sta la dispoziția participanților pentru a-i conduce într-o călătorie de neuitat pe tărâmul vibe-urilor bune și al sinesteziei stimulate artistic!

Abonamente Presale cu 100 de lei mai sunt disponibile pe www.blajalive.roși în rețelele partenere: Eventim, Myticket și Kompostor. În zilele festivalului un bilet de zi va costa 80 de lei, un abonament 130 de lei, dar preturile pentru camping si facilitati vor ramane neschimbate.

Blaj aLive02Marea adunare anuală este acum centrată în jurul unui festival multicultural internațional, dedicat educării tinerilor în spiritul libertăților europene, pe fondul conservării simbolurilor culturale românești, prezente în orașul în care “a răsărit soarele românilor”. Blaj aLive Festival promovează libertatea, educația și inovația ca suport tehnologic pentru dezvoltarea culturală și găzduiește inițiativele tinerelor organizații, parte din noua revoluție culturală. De asemenea, el susține unirea comunităților de pretutindeni.

Fiind organizat la intersecția drumurilor dintre Cluj, Sibiu, Timișoara și Brașov, festivalul facilitează, prin politica de prețuri, serviciile culturale și turistice oferite, accesul tinerilor la un festival musical internațional generalist, adaptat puterii locale de cumpărare.

Dacă acum ceva timp, pe 15 mai 1848, peste 40.000 de oameni s-au adunat pe câmpia pe care te afli azi cerând libertate și drepturi Blaj aLive03egale, scandând “Noi vrem să ne unim cu țara!”, din 2013 Câmpia Libertății din Blaj devine, la fiecare început de vară, punctul de întâlnire al iubitorilor de viață și de frumos, locul de petrece a două zile și două nopți de experiențe culturale bine-venite pentru dezvoltarea unei comunități de oameni frumoși, uniți și pregătiți să aducă un plus de culoare și valoare în jurul lor.

Ideea acestui proiect cultural a apărut în 2013, inspirată de încărcătura istorică avută de Câmpia Libertății și de rolul important pe care Blajul l-a jucat în formarea României de azi. Dacă în trecut, aici se scanda “Noi vrem să ne unim cu țara!”, din 2013 Câmpia Libertății din Blaj devine, la fiecare început de vară, punctul de întâlnire al iubitorilor de viață și de frumos, locul de petrece a două zile și două nopți de experiențe culturale binevenite pentru dezvoltarea unei comunități de oameni frumoși, uniți și pregătiți să aducă un plus de culoare și valoare în jurul lor. Începând cu 2013, Blajul s-a reîntors în circuitul cultural, fiind gazda unui festival în mijlocul naturii: Blaj aLive!

Blaj aLive nu ar putea avea loc fără sprijinul partenerilor deja tradiționali care an de an fac eforturi pentru a susține proiectul: Primăria Municipiului Blaj, Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Doctorul și farmacistul Ovidiu Oroian a trecut la cele veșnice: A fost specialist în biorezonanță și a vindecat zeci de mii de oameni

Ioana Oprean

Publicat

în

Doctorul și farmacistul Ovidiu Oroian a trecut la cele veșnice: A fost specialist în biorezonanță și a vindecat zeci de mii de oameni Doctorul și farmacistul Ovidiu Oroian, cunoscut și apreciat de toți cei care i-au trecut pragul cabinetului, a trecut la cele veșnice. A fost specialist în biorezonanță și a vindecat zeci de mii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Țeapă de 200.000 de euro pe piața imobiliară din Alba Iulia, investigată de poliție. Femeie REȚINUTĂ după ce a păcălit un agent imobiliar: Cum a acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Țeapă de 200.000 de euro pe piața imobiliară din Alba Iulia, investigată de poliție. Persoană REȚINUTĂ după ce a păcălit un agent imobiliar: I-a promis 12,5 milioane de euro Polițiștii au descins luni la domiciliile a doi suspecți care ar fi păcălit un agent imobiliar să plătească comisioane în avans, sub pretextul intermedierii vânzării unui […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prima creșă modernă construită la Aiud, inaugurată în prezența Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila: Va avea 40 de locuri și va fi predată copiilor în toamna anului 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | Prima creșă modernă construită la Aiud, inaugurată în prezența Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila: Va avea 40 de locuri și va fi predată copiilor în toamna anului 2026 Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a ajuns marți, 16 decembrie 2025, la Aiud, unde a participat la inaugurarea celei mai moderne creșe din municipiu. Tot astăzi, acesta […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea