Actualitate

Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Maicii Domnului în a doua zi de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica Ortodoxă prăznuiește, pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului şi pe Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.

MaicaDomnului„Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului înseamnă sărbătoarea soborului creştinilor, care se adună spre a cinsti pe Maica Domnului, imediat după Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acordul ei liber ea a dat trup Fiului Veşnic al lui Dumnezeu celui nevăzut, celui necuprins, celui inaccesibil sau neapropiat şi L-a făcut cuprins, văzut şi aproape de oameni. Maica Domnului este cinstită pentru că este Născătoare de Dumnezeu. Ea poartă acest nume mare şi sfânt de Născătoare de Dumnezeu şi pentru că nu a pierdut fecioria prin naştere, ea se numeşte şi pururi Fecioară Maria“.

Maica Domnului, icoana vie a Bisericii, a interiorizat în ea pe însuşi Dumnezeu Cuvântul, Mântuitorul lumii. „Maica Domnului este pregătită şi ea, nu doar conştiinţa poporului Israel, care aştepta pe Mântuitorul prezis de profeţi. La vârsta de 3 ani este dusă la Templul din Ierusalim, unde stă 12 ani, meditând şi rugându-se. Ea ascultă cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, astfel pregătindu-se să interiorizeze în ea nu doar cuvântul din carte, ci pe Dumnezeu Cuvântul, izvorul cuvintelor din cărţile sfinte. Maica Domnului este şi icoana Bisericii, care poartă în ea pe Hristos şi Îl arată lumii. Maica Domnului, în icoanele noastre, poartă pe braţul stâng, aproape de inimă, pe Pruncul Iisus, care stă pe braţul ei ca pe un tron şi cu mâna ei dreaptă Îl arată pe El şi în timp ce Îl arată, ea fiind în stare de rugăciune, primeşte binecuvântarea Lui. Prin aceasta înţelegem că Biserica rugătoare, a cărei icoană sfântă vie este Maica Domnului, trăieşte din binecuvântarea Fiului ei, din binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos“, scrie ziarullumina.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Sănătăţii, despre propunerea de a obliga medicii să rămână în ţară după studii: ,,Un sistem care încearcă să recupereze ceea ce s-a pierdut în zeci de ani, din păcate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătăţii, despre propunerea de a obliga medicii să rămână în ţară după studii: ,,Un sistem care încearcă să recupereze ceea ce s-a pierdut în zeci de ani, din păcate” Orice problemă din sistemul de Sănătate din România se poate transforma într-o chestiune de viaţă şi de moarte. În fiecare zi, în orice spital. Pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Laboratoarele mobile de monitorizare a calităţii aerului vor fi folosite în România pe tot parcursul anului: „Nu vor mai sta să adune praf la sediile instituţiilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratoarele mobile de monitorizare a calităţii aerului vor fi folosite în România pe tot parcursul anului În România, laboratoarele mobile de monitorizare a calităţii aerului vor fi folosite pe tot parcursul anului. Asta în baza unui plan de monitorizare. Laboratoarele vor fi tilizate în locuri unde există poluări ale aerului istorice şi nu există staţii […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți refugiați din Ucraina mai sunt în România la 4 ani de la începutul războiului: Rugăciuni pentru pace în bisericile ortodoxe

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți refugiați din Ucraina mai sunt în România la 4 ani de la începutul războiului Marți, 24 februarie 2026, se vor împlini 4 ani de la începutul războiului pornit în Ucraina de Rusia. În anii care au trecut de la debutul conflictului militar de amploare pentru mulți ucraineni România a devenit a doua casă. Este […]

Citește mai mult