Politică Administrație

Primăria Alba Iulia a distribuit calendare în loc de taxe mai mici şi locuri de muncă mai multe!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Nu reuşim să înţelegem de ce Primăria Alba Iulia a început să distribuie, în tot oraşul, calendare de perete cu înscrisul „Cealaltă Capitală”. Am primit un astfel de material în zona pieţei din Cetate, apoi acasă, şi totdeauna prin intermediul poliţiştilor comunitari. Nu se puteau realiza alte activităţi cu aceşti bani? Am ajuns să vedem cum Primăria din Alba Iulia a tipărit câteva mii de calendare de perete cu însemnele care odată au generat şi un scandal local, cu un fel de tricolor în mai multe culori pe Catedrala Reîntregirii. Că s-au împărţit astfel de tipărituri în Parcul Unirii, de Revelion, nu ar fi fost mare problemă. Trebuia să ştim că păşim într-un nou an cu dreptul.
Dar, în condiţiile în care umblă vorbe prin oraş că au fost tipărite peste 10.000 de bucăţi, la un preţ de circa 3 euro bucata, înseamnă că peste un miliard de lei vechi au fost aruncaţi, din poartă-n poartă, iar noi continuăm să nu avem o economie puternică în oraş, nu sunt locuri de muncă pentru tineri şi speranţe de mai bine pentru vârstnici. Se pare că Primăria ştie numai să strângă taxe şi impozite, să crească constant preţul apei, să taxeze apa de ploaie şi curând va taxa şi aerul pe care-l respirăm. În schimb, zvonurile susţin că o stradă de vreo 3 kilometri din oraş s-ar fi putut pava cu bancnote de un dolar puse una lângă alta, atât de mult costă lucrările de reabilitare. Oare chiar nimeni nu este interesat în acest oraş să facă economie din banii tuturor , sau să cumpere lucruri utile? Nu se putea da vreo Hotărâre ca să fie acordat vreun sprijin pentru cei nevoiaşi cu aceşti bani? Sau mai bine, să se fi renunţat la birurile pe apa de ploaie sau pe gunoiul care este strâns tot de mântuială de o firmă care cică ar fi „prietenă” cu primarul.
Dar ce este mai grav e că toate aceste calendare au fost împărţite de poliţiştii comunitari. Astfel, nu numai că sunt făcute din bani publici, dar manevra de a face reclamă actualilor şefi ai Primăriei este evidentă. Bine că atunci când se ocupă locurile de parcare, sau eşti asaltat de cerşetori şi câini vagabonzi, nu vezi picior de „organ de stabilire a liniştii publice”, dar când nu ai neapărată nevoie vine un astfel de poştaş-mesager al Primarului, să ne ofere calendare. Ca să numărăm zilele astea amărâte, sau ca să le numărăm pe ale lor la oala cu ciolan?
Noi, un grup de pensionari din Alba Iulia, nu mai vrem să plătim tot felul de taxe fără rost, în timp ce Primarul cheltuieşte bani pe calendare şi pe poşte cu poliţişti comunitari. Împărţitul de calendare, fluturaşi şi păpuşele nu intră în atribuţiile poliţiştilor comunitari. Poate cineva o să ne explice şi nouă cât au costat calendarele cumpărate din taxele plătite de noi şi cât trebuie să plătim pentru poştaşii-poliţişti, care vreo câteva zile n-au mai păzit nimic, decât miile de calendare inutile ale Primarului din Alba Iulia! Cerem public Consiliului local, consilierilor albaiulieni sa tragă la răspundere Primăria, pentru a justifica risipa banului public şi irosirea inutilă a forţelor de ordine publică!

V. Pinter, pensionar albaiulian


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale” „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”, a anunțat, vineri, 30 ianuarie 2026, deputatul PNL de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, la Sebeș: În ce stadiu se află proiectul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, la Sebeș Consiliul Local Sebeș a adoptat, în ședința ordinară de joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Construire Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii” și a cheltuielilor legate de proiect.  Noul centru multifuncțional de la Sebeș urmează să […]

Citește mai mult