Birocraţie păguboasă

Aproape 190 de milioane de lei este paguba pe care birocraţia din Ministerul Sănătăţii şi din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a produs-o statului român, dacă este să gândim la modul general, fiecăruia dintre noi, dacă ne gândim în particular. Cel puţin asta arată un raport al Corpului de Control al Guvernului, instituţie care a sesizat DNA. Principalii vinovaţi sunt, conform controlorilor de la guvern, preşedintele (până de curând) al CNAS Lucian Duţă şi fostul ministru al Sănătăţii Attila Cseke, precum şi subordonaţi ai lor. Li se reproşează că au tărăgănat, amânat şi încurcat normele de aplicare a taxei claw-back pe care trebuie să o plătească deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Paguba asta de aproape 190 de milioane de lei este calculată numai pentru IV – 2009 şi trimestrul III – 2010, adică un singur an. Mai marilor de atunci ai CNAS şi Ministerului Sănătăţii li se reproşează că au întârziat emiterea unui ordin comun care să cuprindă normele de aplicare a taxei. Aceste norme au apărut cu o întârziere de aproape opt luni faţă de termenul legal deşi în textul Ordonanţei de Urgenţă 104/2009 care stabilea taxa se spunea că instituirea acestei obligaţii de plată este „suplimentarea surselor de finanţare a sistemului public de sănătate, în regim de urgenţă”. Numai de urgenţă nu putem vorbi când vedem cum s-au mişcat birocraţii care trebuiau să aplice ordonanţa de urgenţă. Nevoile financiare pe care trebuiau să le umple sumele colectate din taxa claw-back au fost fie acoperite de la bugetul de stat, fie li s-a spus bolnavilor, în varii situaţii, „Nu putem, pentru că nu avem bani”. Dar asta nu este singura decizie, sau indecizie aiurea din domeniul sănătăţii.

Fostul preşedinte al CNAS şi fostul ministru al Sănătăţii din perioada respectivă sunt doar vedetele raportului, lor reproşându-li-se că nu au luat măsurile necesare pentru ca normele în discuţie să fie date la termenul legal. Sigur că da, conducătorii instituţiilor trebuie să controleze munca subordonaţilor şi răspund, chiar şi penal, dacă DNA şi Justiţia decid astfel. Poate că ar trebui însă să ne amintim câtă agitaţie a stârnit taxa respectivă la vremea apariţiei, că ea a fost schimbată în modul de calcul şi că producătorii şi distribuitorii de medicamente au ameninţat cu scumpiri ale medicamentelor care în cazul unor categorii erau de-a dreptul aberante, sau că aceiaşi producători şi distribuitori ameninţau cu dispariţia unor medicamente. S-a creat astfel presiune pe Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi o oarecare isterie printre bolnavi. Dar aceste lucruri nu ar fi trebuit să împiedice birocraţia din cele două instituţii, dacă am fi vorbit de o birocraţie în adevăratul sens, cel de dicţionar al termenului, să-şi ducă la îndeplinire sarcinile. Iar acestea sunt, în cazul oricărui birocrat, interpretarea şi aplicarea legilor, a dispoziţiilor, a regulamentelor etc. N-au făcut-o şi ne-au păgubit pe toţi.

Probleme birocratice de acest gen nu sunt numai la Ministerul Sănătăţii. Vă mai amintiţi de câte ori un funcţionar v-a răspuns solicitării: „Nu ştim, nu putem pentru că nu am primit normele de aplicare”. Şi ne întrebăm atunci, la ce folos atâta birocraţie? Şi nu ne mai mirăm că termenul a primit conotaţii cât se poate de negative.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI