Rămâi conectat

Actualitate

Bilete de tratament 2021: Ce număr de tichete vor fi disponibile anul acesta

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionarii și salariații asigurați care au nevoie de tratament pentru diverse afecțiuni medicale de care suferă vor primi de la statul român în acest an aproape 60.000 de bilete de tratament balnear, potrivit unei hotărâri publicate recent în Monitorul Oficial.

Mai exact, conform Hotărârii Guvernului nr. 321/2021 care a fost publicată joi în Monitorul Oficial, a fost stabilită acordarea unui număr maxim de 59.926 de bilete de tratament balnear în unitățile deținute de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Locurile pentru biletele disponibile anul acesta vor fi repartizate în cel mult 19 serii de trimitere și vor fi distribuite de către CNPP, prin casele teritoriale de pensii.

La numărul de bilete deja menționat se adaugă, conform textului hotărârii, biletele de tratament balnear contractate cu alți operatori economici, stabilite în baza acordurilor-cadru deja atribuite anul trecut, prin încheierea unor contracte subsecvente.

Așa cum prevede hotărârea, numărul biletelor “care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabilește prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete rezultat”.

Conform site-ului CNPP, biletele de tratament se acordă persoanelor îndreptățite la cerere, fiecare dintre acestea putând beneficia, în cursul unui an calendaristic, de un singur bilet de tratament în condițiile legii, indiferent dacă îl obține cu plata unei contribuții sau în mod gratuit.

Printre persoanele care beneficiază gratuit de bilete de tratament balnear se numără salariaţii care lucrează într-un mediu radioactiv, persoanele care beneficiază de cure balneoclimaterice recomandate pentru tratarea unor leziuni sau afecțiuni cauzate prin accidente de muncă şi boli profesionale, dar și veteranii sau văduvele de război.

Durata efectivă a sejurului este de 16 zile, iar cea a tratamentului balnear este de 12 zile.

Documentele necesare pentru a obține un astfel de bilet de tratament sunt, potrivit CNPP, următoarele:

– cererea tip de acordare a biletului de tratament (disponibilă pe site-ul CNPP);
– actul de identitate (copie);
– talonul de plată a pensiei (original sau copie);
– biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original);
– programul de recuperare (copie, cu prezentarea actului original).

Cererile potențialilor beneficiari sunt ierarhizate, potrivit site-ului CNPP, în funcție de un punctaj obținut de fiecare în parte, pe baza mai multor criterii bine stabilite. Astfel, dacă, de exemplu, o persoană a beneficiat deja de două bilete de tratament balnear în ultimii doi ani, aceasta va avea șanse mai mici de a obține un bilet, preferați fiind cei care au beneficiat doar o dată sau deloc de un bilet de tratament balnear în același interval de timp.

Dacă în urma acestei departajări încă există persoane ale căror cereri au același punctaj, următorul criteriu folosit va fi venitul obținut, ordonarea realizându-se în mod crescător. Concret, beneficiarii cu venitul mai mic vor avea prioritate.

În fine, în cazul în care există cereri cu același punctaj chiar și după parcurgerea acestor două etape, ierarhizarea finală se realizează în funcție de numărul cererii, având întâietate cererea cu numărul cel mai mic, adică acel beneficiar care a făcut primul solicitarea.

Numărul de bilete de tratament disponibile anul acesta este identic cu cel stabilit în luna iunie a anului trecut pentru 2020, după ce inițial, în luna martie, se anunțase faptul că nu se vor mai oferi bilete de tratament, precum și întreruperea sejururilor deja începute, pe fondul instituirii, la acel moment, a stării de urgență în contextul pandemiei de coronavirus.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici 2025: A doua tranșă de 400 de lei, virată înainte de Crăciun. Condiţii pentru ajutorul de la stat

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici 2025: A doua tranșă de 400 de lei, virată înainte de Crăciun. Condiţii pentru ajutorul de la stat Sărbătorile de iarnă vin, și în acest an, cu o veste bună pentru o parte dintre pensionarii din România. Cei cu venituri mici vor primi un ajutor financiar de 400 de […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2025 | Cum îți recuperezi vechimea pierdută la PENSIE în cazul în care firma la care ai lucrat a plătit contribuțiile. Pașii legali de urmat

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2025 | Cum îți recuperezi vechimea pierdută la PENSIE în cazul în care firma la care ai lucrat a plătit contribuțiile. Pașii legali de urmat Casele de pensii din toată țara sunt asaltate de români care își verifică drepturile de pensionare sau încearcă să completeze stagiile lipsă de cotizare, după ce au constatat că […]

Citește mai mult

Actualitate

16 noiembrie | Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. A fost ars pe rug de păgâni pentru că nu a renunțat la credință

BONTEA Alexandru

Publicat

în

16 noiembrie | Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. A fost ars pe rug de păgâni pentru că nu a renunțat la credință An de an, la data de 16 noiembrie este marcat Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Acesta a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli aleși de către Iisus și a scris prima Evanghelie. El […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea