Rămâi conectat

Actualitate

Bilanț al acțiunii ”Scutul Pădurii” la IPJ Alba – amenzi de peste 300.000 de lei

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a avut loc vineri o şedinţă de lucru a responsabililor de punerea în aplicare la nivelul județului Alba al Planului comun de acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice „SCUTUL PĂDURII 2013”.

La întâlnirea coordonată de șeful IPJ Alba, Ioan Nicolae Căbulea, au participat ing. Boariu Dan, Directorul Direcţiei Silvice Alba,  reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Silvic şi de Vânătoare Alba, Gărzii Financiare – Secţia Alba, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba precum şi  ofiţeri ai serviciilor de ordine publică, investigare a fraudelor şi poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

A fost prezentată analiza rezultatelor obţinute în cadrul acţiunilor comune organizate în perioada 23.05.2013 (dată de la care a fost implementat Planul de Acţiune Scutul Pădurii 2013) – 31.07.2013, potrivit căreia în perioada analizată, au fost efectuate 128 de controale la agenţii economici care au ca şi obiect de activitate exploatarea sau prelucrarea materialului lemnos, au fost făcute 74 de controale în fondul forestier şi 1.129 de controale la autovehiculele de transport material lemnos.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului  de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Alba şi I.T.R.S.V. Cluj Napoca, au aplicat un număr de 700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 330.935 lei.

De asemenea au fost constatate 44 de infracţiuni la Legea 46/2008 (Codul Silvic), 7 infracţiuni la Legea 241/2005 privind evaziunea fiscală şi 7 infracțiuni  de natură economico-financiară.

Cu ocazia acţiunilor organizate în cadrul planului de măsuri „Scutul Pădurii 2013”, a fost confiscată cantitatea de 5.149 m.c. material lemnos, cea mai mare cantitate (4.621 m.c.) din Fondul Forestier Valea Sebeşului, urmată de confiscările făcute din fondul forestier din zona Cugir (372,745 m.c.)  şi de confiscările din fondul forestier al Munţilor Apuseni (128,645 m.c.), restul fiind confiscări făcute în alte zone ale judeţului Alba.

Volumul materialului lemnos confiscat în judeţul Alba în primele 7 luni ale anului 2013, este de 6.607 mc totodată fiind constatate 126 de infracţiuni din domeniul silvic, cu 64 % mai multe decât în perioada similară a anului trecut.

În cadrul discuţiilor purtate între membrii grupului de lucru, prezenţi la întâlnire, s-a stabilit continuarea acţiunilor comune, în sistem integrat, în vederea prevenirii şi combaterii delictelor silvice, organizarea de acţiuni comune de verificare în traficul rutier a transportatorilor de material lemnos iar atunci când se constată încălcarea prevederilor legale verificările vor fi extinse şi la exploatările forestiere.

De asemenea, vor fi continuate acţiunile de control  cu privire la modul de punere în valoare a masei lemnoase şi se va acţiona cu fermitate pentru sancţionarea încălcărilor dispoziţiilor legale prin subestimarea calitativă şi cantitativă a masei lemnoase puse în valoare.

S-a propus continuarea verificărilor la societăţile comerciale care debitează, comercializează şi valorifică material lemnos precum şi efectuarea de controale în fondurile forestiere unde se efectuează exploatări de material lemnos.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Planul ANAF de a colecta mai multe venituri din accizele majorate la băuturi a dat greș. 30 – 40% din consumul de băuturi spirtoase rămâne netaxat

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Planul ANAF de a colecta mai multe venituri din accizele majorate la băuturi a dat greș. 30 – 40% din consumul de băuturi spirtoase rămâne netaxat Planul ANAF de a aduce mai mulți bani la buget din accizele mărite pe băuturi spirtoase pare să fi dat greș. Deși taxele au fost crescute de două ori […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele cer majorarea salariului minim și amenință cu PROTESTE în toată țara. Peste 1,7 milioane de angajați riscă să piardă puterea de cumpărare dacă Guvernul îngheață salariul

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Sindicatele cer majorarea salariului minim și amenință cu PROTESTE în toată țara Sindicatele cer Guvernului Bolojan să majoreze salariul minim și amenință că vor organiza proteste dacă solicitarea nu va fi respectată. Miercuri, premierul Ilie Bolojan urmează să se întâlnească cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor pentru a discuta acest subiect sensibil. Potrivit sindicatelor, peste 1,7 […]

Citește mai mult

Actualitate

Falimentul Euroins costă România scump. Statul poate fi obligat să plătească sute de milioane de euro

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Falimentul Euroins costă România scump. Statul poate fi obligat să plătească sute de milioane de euro România a pierdut prima luptă în procesul internațional inițiat de Eurohold Bulgaria și Euroins Insurance Group (EIG) după falimentul Euroins România. Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor privind Investițiile (ICSID) de la Washington a respins cererea Guvernului român de a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea