Bicicleta face parte din viaţa voastră? Atunci sunteți așteptați la Skirt Bike Alba Iulia – ediția a III-a
”Fete cochete și băieți cu stil, flori şi biciclete într-o paradă care va avea loc sâmbătă, 27 iunie, de la ora 17.00 cu plecare din Piaţa Cetăţii. Nu ne oprim aici şi duminică, începând cu ora 16.00, pedalăm împreună pe “Transalpina de Mamut” unde vom încheia cu cel mai vesel picnic din oraş”, transmit organizatorii Skirt Bike – manifestul celei mai mari comunități de bicicliste, un manifest pentru normalitate, un proiect desfășurat în 12 orașe din România și o sursă de inspirație pentru multe femei din toată lumea.
Programul SkirtBike Alba Iulia ediția a III-a:
Sâmbătă 27 iunie – Cea mai chic paradă a bicicletelor
17:00 – Întâlnire în Piața Cetății, în fața Universității 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, unde se vor împărți kiturile de participare pregătite de organizatori
17:20 – Deschiderea evenimentului
17:30 – START cea mai chic paradă a bicicletelor. Dress code: cât mai colorat.
18:30 – FINISH paradă la Framm’s – socializare, hidratare și concluzii
– Se vor purta discutii impreună cu lectorii privind importanța sănătății, sportului și recreării în rândul tinerilor, precum și implicarea în acțiuni de voluntariat;
– Se va organiza o tombolă cu premii oferite de sponsori și parteneri;
Duminică 28 iunie – Cel mai vesel picnic din oraș
16:00 – Parcul Dendrologic (punct de întâlnire parcarea din fața parcului), pedalăm împreună pe “Transalpina de Mamut” și vom încheia tura cu cel mai vesel picnic din oraş și un atelier de reparații biciclete. Se vor continua discuțiile privind alimentația sănătoasă, combaterea excesului de greutate și obezitatea în rândul tinerilor. Este recomandat să aveți cu voi și o păturică, fiind vorba despre o ieșire în aer liber.
SkirtBike Alba Iulia este un eveniment care, prin activitățile propuse, încurajează voluntariatul în rândul tinerilor, precum și promovarea unor politici privind sănătatea, sportul și recrearea în rândul tinerilor, a femeilor și mamelor, care constituie cel mai bun exemplu pentru copii lor și care au o capacitate de influență considerabilă în acțiunile întreprinse de aceștia.
SkirtBike Alba Iulia promovează și susține ciclismul ca stil de viață, printr-un eveniment de anvergură accesibil publicului larg.
”Pentru noi, SkirtBike înseamnă comunitate, prietenie, bucurie, libertate, femei, biciclete, tradiție, fuste, eleganță, cultură, transport alternativ, urban. Un mix de cuvinte care dau definiția celor 3 ani de eleganță pe două roți, în care am promovat împreună bicicleta în rândul femeilor. Prin acest eveniment se dorește promovarea voluntariatului, combaterea obezității și a excesului de greutate în rândul tinerilor printr-un stil de viață sănătos. Vino şi tu la parada Skirt Bike Alba Iulia! Află mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului: SKIRTBIKEALBAIULIA!”, mai spun organizatorii evenimentului.
SkirtBike Alba Iulia ediția a III-a este un proiect de tineret organizat de Asociația Inventis și finanţat de DJST Alba. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 ianuarie – 5 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 ianuarie – 5 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Whistle / Whistle – Sunetul morții Avanpremiera Regia: Corin Hardy Cu: Nick Frost, Dafne Keen, Sophie Nélisse, Percy Hynes White Gen Film: Horror Durată: 97 min Rating: N 15 Câțiva liceeni […]
29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Joi, 29 ianuarie 2026, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită la spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” – un spectacol creat după una dintre cele mai cunoscute piese […]
Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer
Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer După debutul cu single-ul „Permanent”, PAULL continuă să exploreze zona pop, venind cu o nouă lansare în luna februarie. Artistul va aduce în fața publicului piesa „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și […]