Beneficiarii de ajutoare alimentare din Alba Iulia sunt așteptați să-și ridice pachetele. PROGRAMUL de distribuție
Primăria Municipiului Alba Iulia a inceput distribuţia de ajutoare alimentare din cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD 2015 -2016, conform Hotărârii de Guvern nr. 627/2015. Persoanele domiciliate în Municipiul Alba Iulia , care se regăsesc în una dintre categoriile mai jos menţionate, sunt rugate să se prezinte pentru a-şi ridica pachetele cu alimente, de luni până vineri, între orele 8.30 – 14.00 după cum urmează :

– familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, la Direcţia de Asistenţă Socială, str. Bucovinei, nr.3,
– familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei la Direcţia de Asistenţă Socială, str. Bucovinei, nr.3,
– în perioada 7 – 15 IULIE 2016 – persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizaţi, la Centrul de zi pentru persoane vârstnice, Str. Libertăţii, nr.21
Acte necesare – certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat.
– în perioada 18 – 22 IULIE 2016 – pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv , la Centrul de zi pentru persoane vârstnice, str. Libertăţii, nr. 21
Acte necesare – cupon de pensie.
– în perioada 25 – 29 IULIE 2016 – şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până la 450 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, la Centrul de zi pentru persoane vârstnice, str. Libertăţii, nr.21
Acte necesare – carnet de şomaj vizat de AJOFM Alba sau adeverinţă AJOFM ( pentru şomerii neindemnizaţi ) .
Documentele mai sus menţionate, precum şi actul de identitate trebuie să fie valabile la data distribuţiei alimentelor. Pentru beneficiarii minori se va prezenta actul de identitate al părintelui sau tutorelui .
Ajutoarele alimentare vor fi distribuite în două cutii de carton cu conținut identic , în fiecare cutie se vor afla următoarele produse alimentare şi cantități:
Depozitul POAD 2015 – 2016 este situat la ieşirea spre Miceşti, ( pe partea stângă), Calea Moţilor, nr. 115 -SC ANCĂU COMPANY SRL.
Program depozit : Luni – Vineri orele : 8 – 15
Pentru relaţii suplimentare – telefon 0258 – 810565 sau 0258 – 810325
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Dălina Maria Haiduc și Elena Marcela Ihuț, eleve ale școlii din Bistra, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Educație Socială 2026
Dălina Maria Haiduc și Elena Marcela Ihuț, eleve ale școlii din Bistra, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Educație Socială 2026 Două eleve de la Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Educație Socială 2026. „Două eleve deosebite de la Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, Haiduc Dălina Maria […]
Parcări de reședință în Alba Iulia: Taxa pentru prelungirea abonamentului, achitată de la începutul anului până în ultima zi de valabilitate. Proiect în consultare publică
Parcări de reședință în Alba Iulia: Taxa pentru prelungirea abonamentului, achitată de la începutul anului până în ultima zi de valabilitate. Proiect în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus joi, 19 martie 2026 în concultare publică un proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de reşedinţă […]
Ce probleme a avut apa din rețeaua publică din Alba în 2025: fier, depășiri de nitrați, bacterii și plumb în instalațiile interioare. Care sunt localitățile?
Ce probleme a avut apa din rețeaua publică din Alba în 2025: fier, depășiri de nitrați, bacterii și plumb în instalațiile interioare. Care sunt localitățile? Direcția de Sănătate Publică Alba a finalizat raportul privind calitatea apei potabile în județul Alba pentru anul 2025. Fier, depășiri de nitrați, bacterii și plumb în instalațiile interioare sunt câteva […]
