Beat şi “supărat pă viaţă”, un albaiulian şi-a ameninţat soţia şi a vrut să dea foc la gospodărie
Jandarmii din Alba Iulia au intervenit, duminică dimineața în jurul orei 9.00, în cartierul Bărăbanț, pentru aplanareau unui conflict spontan apărut între doi soţi.
”Din primele verificări se pare că domnul R.M. (41 de ani) a început să consume alcool încă de la primele ore ale dimineţii, iar acest fapt nu a fost tolerat de soţie. Sub reproşurile nevestei, bărbatul şi-a adus aminte de toate neîmplinirile trăite alături de aceasta şi, stimulat probabil şi de alcoolul consumat, a ameninţat că o va bate şi va da foc la locuinţă. Întrebat despre motivul comportamentului violent, a declarat că este “supărat pă viaţă”, după care, afectat probabil de alcool şi de efortul depus pe timpul cât şi-a fugărit nevasta, a devenit extrem de letargic şi necooperant”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Temându-se pentru sănătatea lui, jandarmii au chemat un echipaj de la ambulanţă, iar echipa medicală l-a transportat la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate şi va fi înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor în cauză.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tot mai mulți șomeri în Alba: Peste 6.300 de persoane fără loc de muncă în decembrie 2025. Județul a depășit media națională
Tot mai mulți șomeri în Alba: Peste 6.300 de persoane fără loc de muncă în decembrie 2025. Județul a depășit media națională Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a crescut la finalul anului 2025, ajungând la 6.394 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor oficiale. Comparativ cu luna anterioară, numărul acestora a fost mai mare […]
FOTO | Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026
Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026 Un nou medic a fost atras de echipa managerială a Spitalului Orășenesc Câmpeni. Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, s-a alăturat echipei medicale. Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, ec.Dragomir Morcan miercuri, 4 martie […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Reminders of Him / Frânturi din el Avanpremiera Regia: Vanessa Caswill Cu: Bradley Whitford, Maika Monroe, Lauren Graham, Jennifer Robertson Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste Durată: 114 min Rating: AP 12 După o […]