Bărbatul din Fărău care și-a lovit mama cu o furcă a fost arestat pentru tentativă de omor
Tânărul din Fărău care, în data de 28 mai a.c., și-a lovit mama cu o furcă, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „violenţă în familie” și își va petrece următoarele 30 de zile în arestul IPJ Alba.
Reamintim că Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost sesizată în ziua de 28 mai a.c., de către personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean Alba cu privire la faptul că la aceasta unitate spitalicească a fost transportată o femeie de 47 de ani, din comuna Fărău, judeţul Alba, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale, întrucât a suferit leziuni corporale.
”Din primele verificări s-a stabilit că B.S., de 27 de ani, din comuna Fărău, în timp ce se afla in curtea imobilului părinţilor săi, în urma unor divergenţe avute cu mama sa, B.M., de 47 de ani, a aruncat cu o furcă în direcţia ei, lovind-o în zona capului. Femeia a fost ulterior transportată la Spitalul Judeţean Alba, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiindu-i stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral, hematom deschis”, rămânând internată”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, a declinat competenţa în soluţionarea dosarului, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba în vederea efectuării de cercetări, sub aspectul săvârşirii, de către B.S., a infracţiunilor de „tentativă de omor”, faptă prevăzută de articolul 32 raportat la articolul 188 Cod penal, şi „violenţă în familie”, faptă prevăzută de articolul 199 din Codul penal.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 30.05.2014, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor mai sus menţionate, formulând şi propunere de arestare preventivă a acestuia. Propunerea a fost însuşită de către judecătorul din cadrul Tribunalului Alba, care a emis, pe numele bărbatului, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului din Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale”
FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale” Astăzi se împlinesc 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș. La 21 martie 1951, Serviciul Muzee și Monumente din cadrul Comitetului pentru […]
VIDEO | Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva”
Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva” Apicultorul Dumitru Buzilă, din Suceava, prezent la ediția a XVI-a a „Sărbătorii Mierii” 2026, organizată la Blaj, a atras atenția vizitatorilor cu mierea cu arome expusă la târg. Ideea […]
FOTO | Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională
Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș a obținut locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Eleva din clasa a VIII-a urmează să participe la faza națională a […]