Bărbatul din Alba Iulia ce a suferit arsuri în incendiul de vegetație, cercetat penal pentru că a dat foc miriștii
Joi, 26 martie, la orele 14.40, poliţişti din Berghin au fost sesizaţi cu privire la producerea unui incendiu în satul Straja, comuna Berghin.
Potrivit IPJ Alba, “echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a stabilit că Vasile G., de 77 ani, din municipiul Alba Iulia, intenţionând să cureţe un teren cu vegetaţie uscată pe care îl deţine în satul Straja, comuna Berghin, a aprins un foc, care s-a extins la o proprietatea vecină, arzând o magazie cu scule şi o parte dintr-un autoturism aflat în acea dependinţă. In incendiu a mai ars şi o suprafaţă de aproximativ 2 ha de vegetaţie uscată.
În urma incendiului, Vasile G., a suferit arsuri pe 5% din suprafaţa corpului la membrul inferior drept, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean Alba pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ distrugere din culpă”, faptă prev. şi ped de art. 255, alin. 1 din Codul penal şi „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 al. 1 din Codul penal.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure
Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]
FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse
AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]