Ştirea zilei

Barbatodon oardaensis – fosila unei noi specii de mamifer – descoperită la Oarda de Jos, de cercetătorii clujeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cercetari arheologice la Alba Iulia23O nouă specie de mamifer, care a trăit în apropierea dinozaurilor, a fost descoperită recent la Oarda de Jos, lângă Alba Iulia, de un grup de cercetători de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Descoperirea a fost anunțată printr-un articol apărut în prestigioasa revistă Comptes Rendus Palevol, editată la Paris, după cum se arată într-un comunicat de presă al UBB.

Numele speciei – Barbatodon oardaensis, a fost dat de la numele râului Bărbat și a localității Oarda de Jos, aflate în zona în care a fost făcută descoperirea.

Articolul, semnat de prof. dr. Vlad Codrea și drd. Alexandru Solomon, alături de dr. Marton Venczel (Oradea) și dr. Thierry Smith (Bruxelles), prezintă o nouă specie de mamifer multituberculat, Barbatodon oardaensis, aparținător Familiei Kogaionidae.

Este vorba despre o serie de dinți, cam 70 la număr, dar dintre ei am folosit pentru lucrarea științifică doar 40, pentru că erau întregi, am eliminat fragmentele. Sunt niște dinți de dimensiuni mici, nu depășesc un milimetru fiecare, ceea ce înseamnă că și mamiferul era unul de dimensiuni mici. De fapt, semăna cu un șoarece și putea avea o talie asemănătoare cu a acestuia sau maxim cât un șobolan. Presupunem că erau ființe nocturne pentru că mai mult ca sigur erau vânați de dinozauri„, a explicat prof. dr. Vlad Codrea.

Acest mamifer primitiv a viețuit practic în preajma dinozaurilor, iar grupul din care provenea a cunoscut după Cretacic o diversificare și o răspândire spre Europa occidentală.

Potrivit profesorului Vlad Codrea, echipa de cercetători a ajuns la concluzia că au în față o nouă specie de mamifer analizând fosilele dentare după numărul de tuberculi, după forma lor, precum și după alte caracteristici.

Noua specie, descoperită lângă Alba Iulia, la Oarda de Jos, pe Valea Sebeșului, demonstrează o mai mare diversitate a multituberculatelor cretacice din Transilvania decât se cunoștea până în prezent, fapt deosebit de important pentru înțelegerea evoluției grupului în ansamblu„, se arată în comunicatul UBB.

FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia Consiliul Local Alba Iulia se întrunește, luni, 16 martie 2026, de la ora 14.00, în ședință extraordinară cu convocare de îndată pentru a aviza modificarea […]

Citește mai mult