Bărbaţi din Blaj, reținuţi si cercetaţi de poliţişti pentru tulburarea ordinii și liniștii publice şi distrugere
Poliţiştii din Blaj au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de 3 bărbaţi ce au provocat un scandal şi au săvârșit în public violențe împotriva persoanelor ducând la indignarea cetățenilor.
La data de 25 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj au reţinut, pentru 24 de ore, 3 bărbaţi, de 48, 34 şi 31 de ani, toţi din Blaj, bănuiţi de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 24 iunie a.c., în jurul orei 20.39, în timp ce se aflau pe strada Plopilor din Blaj, în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de alcool, între doi bărbaţi a avut loc o altercație în urma căreia primul (bărbatul de 48 de ani) i-a aplicat o lovitură celui de-al doilea (34 ani) cu o bâtă din lemn în zona capului.
În urma loviturilor primite, bărbatul, de 34 de ani, a fost transportat la Spitalul municipal Blaj – UPU, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de specialitate.
După intervenția polițiștilor de siguranţă publică, bărbatul de 31 de ani, a lovit autospeciala poliţiei, care era parcată în proximitatea locului în care s-a produs evenimentul, provocându-i acesteia daune.
Având în vedere că cei trei bărbaţi au participat la scandal și au săvârșit în public violențe împotriva persoanelor provocând indignarea cetățenilor, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice şi distrugere.
Față de cei trei suspecți a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore, iar în cursul zilei de 25.06.2018, aceștia au fost prezentați unității de parchet competente cu propuneri legale.
Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj din data 25.06.2018, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei trei bărbaţi, astfel: A.N de 48 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, P.A. de 34 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice şi S.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice şi distrugere.
Totodată, faţă de cei trei inculpați, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25.06.2018.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]
FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei
Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]