Actualitate

Bărbat decedat în incinta unui bar din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

În această seară, în jurul orei 19.30, consumatorii aflaţi într-un bar situat în zona ,,Complex’’ a Cugirului au avut parte de un moment pe care n-o să-l uite multă vreme.

Unul dintre ,,clienţi’’(F. F. în vârstă de 46 ani) care frecventa destul de des localul, nu pentru a consuma băuturi alcoolice, ci pentru a le ţine companie prietenilor săi la jocurile de cărţi, a căzut ca secerat de pe scaun, decedând în câteva clipe.

După minute în şir de resuscitare, echipa Serviciului de Ambulanţă a Spitalului din Cugir, care s-a deplasat la faţa locului n-a făcut decât să constate decesul bărbatului.

Potrivit membrilor familiei, F.F. suferea de mai multă vreme de inimă, având un implant de stent, iar conform constatărilor făcute la faţa locului se pare că decesul ar fi intervenit în urma unui stop cardio-respirator.

Rămâne ca medicul legist să stabilească exact cauza decesului după efectuarea necropsiei.

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop

Ioana Oprean

Publicat

în

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]

Citește mai mult

Actualitate

ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume

Ioana Oprean

Publicat

în

ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]

Citește mai mult