Curier Județean

Bărbat de 52 de ani, din Unirea, REȚINUT de polițiști. Ce infracțiune a comis acesta

Bera Larisa

Publicat

în

Bărbat de 52 de ani, din Unirea, REȚINUT de polițiști. Ce infracțiune a comis acesta

Un bărbat de 52 de ani, din Unirea, a fost reținut de polițiștii din Ocna Mureș, după ce a fost prins în delict flagrant, încercând să se apropie de mama sa, încălcând astfel ordinul de protecție emis pe numele său.

Citește și: Bărbat din Teiuș, REȚINUT după ce a încălcat ordinul de protecție și și-a agresat soția pe stradă: Era obligat să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de femeie

Potrivit IPJ Alba, la data de 25 iulie 2024, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 52 de ani, din comuna Unirea, județul Alba, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea prevederilor ordinului de protecție.

În după amiaza zilei de 25 iulie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș l-au depistat, în flagrant delict, în timp ce încălca prevederile unui ordin de protecție provizoriu, emis la data de 23 iulie 2024, de către polițiști, prin care i-a fost interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de mama sa.

În cursul zilei de azi, 26 iulie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane

Lucian Dărămuș

Publicat

în

O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane Performanță extraordinară a unei eleve de top a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni. Daria Mateș s-a calificat a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane. Ea s-a clasat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea

Ioana Oprean

Publicat

în

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea Primăria orașului Cugir, în colaborare cu Just Streets Cugir și Poliția Rutieră, au lansat, luni, 16 martie 2026, un chestionar privind oportunitatea reducerii limitei de viteză la 30 km/h în interiorul localității. Această inițiativă face parte din demersul european JUST STREETS, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026 Rezultate de excepție la Olimpiada de Limba Germană 2026 – faza județeană repurtate de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.  „Elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile, demonstrând pasiune și […]

Citește mai mult