Banii pentru autoturismele Dacia depuși la CEC pot fi recuperați prin BRD
*VEZI ce acte sunt necesare pentru constituirea dosarului de despăgubire
Cetățenii care au depus bani la CEC înainte de 1989, până în 1992 inclusiv, pentru cumpărarea unui autoturism Dacia, și pe care i-au transferat ulterior la BRD, trebuie să depună cererea pentru constituirea dosarelor de despăgubire în 30 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern 392, au anunțat, joi, reprezentanți ai BRD, într-un comunicat transmis către AGERPRES.
HG 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, precum și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești a fost publicată în Monitorul Oficial din 16 mai.
Potrivit comunicatului, „în vederea constituirii dosarelor de despăgubire, deponenții CEC, moștenitorii acestora sau împuterniciții desemnați se vor putea prezenta, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a HG nr. 392/ 2014, în orice agenție BRD pentru depunerea unei cereri împreună cu documentele doveditoare ale sumei depuse sau transferate, după caz: originalul cec-ului cu suma limitată și/sau originalul dovezii eliberate de bancă în momentul transferului sumelor de la CEC la BRD„.
La dosar vor fi necesare o declarație notarială pe proprie răspundere în care să se declare faptul că nu s-a încasat despăgubirea până la data declarației, să se ateste faptul că suma transferată la BRD nu a fost afectată în niciun fel până la data declarației și că persoana în cauză este de acord cu prelucrarea datelor personale și transferul acestora către Ministerul Finanțelor Publice sau orice altă autoritate sau entitate implicată, un act de identitate valabil, un act care atestă calitatea de moștenitor sau procura notarială specială care atestă calitatea de împuternicit, în original.
BRD precizează, de asemenea, că în cazul deponenților, moștenitorilor sau împuterniciților acestora care au obținut o hotărâre judecătorească executorie care prevede o sumă pe care statul Român, prin MFP, a fost obligat să o achite, aceștia trebuie să se adreseze direct Ministerului Finanțelor Publice, pentru a depune o cerere și copia legalizată de instanța judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie.
„Emisiunea de titluri de stat pentru plata despăgubirilor va avea loc la data de 4 august 2014, cu scadența în data de 3 septembrie 2014. Persoanele fizice care au dreptul la despăgubire se vor putea prezenta la bancă, în vederea punerii la dispoziție a sumelor cuvenite, începând cu prima zi bancară imediat următoare datei scadenței emisiunii de titluri de stat, respectiv 4 septembrie 2014. Termenul de 30 zile de la data intrării în vigoare a HG pentru depunerea cererilor de înscriere nu este un termen de decădere din drepturi și nu afectează dreptul la despăgubire acordată de Statul Român. Deponenții vor putea depune dosare și ulterior, urmând a primi despăgubiri prin viitoare emisiuni de titluri de stat„, arată comunicatul.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
