Actualitate

“Bani de liceu”, un program naţional de protecţie socială. Burse între 150 şi 500 de lei pentru elevi

Mondoc Adriana

Publicat

în

De anul acesta, elevii de liceu cu venituri modeste în familie vor primi mai mulți bani la bursa aprobată de Guvern prin intermediul Programului național de protecție social “Bani de liceu”.

Executivul a adoptat, în ședința din data de 5 septembrie, proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 2 din HG nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă acestor elevi.

Începând cu noul an școlar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar cât primea până în prezent. Conform datelor centralizate la nivelul anului școlar 2017 – 2018, 33.057 de copii au beneficiat de aceste burse.

De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 lei la 500 lei, pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situația economică actuală – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar. Astfel, vor putea depune cereri pentru burse elevii ale căror familii au venituri medii de 500 lei pentru fiecare membru, plafonul fiind, până acum, de doar 150 de lei.

Prin indexarea cuantumului plafonului de accesare a programului la valoarea de 500 de lei inclusiv, venit brut maxim per membru de familie, Ministerul Educației estimează că numărul potențialilor beneficiari va putea crește semnificativ. În anul școlar, peste 33.057 de elevi au beneficiat de acest program.

Guvernul vrea să recupereze aceşti bani de la Uniunea Europeană şi va face o cerere de rambursare în cadrul Programului operaţional “Capital Uman”: “Ministerul Educației Naționale va accesa fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman pentru susținerea și continuarea programului „Bani de liceu”, fonduri ce vor acoperi și cheltuielile realizate de statul român pentru perioada anilor școlari 2015-2018, în vederea acordării acestui sprijin financiar”, se mai arată în comunicatul postat pe pagina Ministerului Educației.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult