Actualitate

Avocatul Poporului critică excluderea românilor nevaccinați de la majoritatea activităților: „Înseamnă, într-adevăr, discriminare!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Avocatul Poporului critică excluderea românilor nevaccinați de la majoritatea activităților: „Înseamnă, într-adevăr, discriminare!”

Avocatul Poporului Renate Weber e de părere că excluderea persoanelor care au test negativ RT-PCR sau antigenic de la posibilitatea de a merge la restaurant sau la spectacole, precum și obligativitatea acestora de a se supune carantinei de noapte este una discriminatorie.

„Cel mai evident lucru care (…) ne face unicat în toată Uniunea Europeană este faptul că certificatul verde, practic, în România nu mai există. Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare, că până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni. De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine? Așa cum internările alea obligatorii numai la noi au fost… Este incredibil că la un an și opt luni de când s-a declanșat pandemia asta noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene”, a declarat Renate Weber.

Odată cu creșterea numărului de infectări, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis ca doar românii vaccinați și cei care au trecut prin boală în ultimele 6 luni să poată circula seara, după ora 20.00, în localitățile cu o incidență de peste 6 / 1000 de locuitori. De asemenea, doar aceste persoane pot merge la restaurant, spectacole sau pot participa la evenimente private.

Ce restricții se aplică celor nevaccinați

Autoritățile au decis sâmbătă ca, începând de duminică, 3 octombrie, ora 00:00, să aplice o serie de restricții pentru persoanele nevaccinate, pentru o perioadă de 14 zile, printre care și obligația de a completa o declarație pe propria răspundere și de a avea o adeverință de la angajator pentru a putea pleca în afara gospodările între orele 20:00 și 05:00.

Hotărârea CNSU din data de 02.10.2021 prevede urmatoarele la articolul 5:

„Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19”.

Articolul 15 aliniatul 1 prevede urmatoarele:

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 24,00 dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.

sursa: Gandul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2 februarie 2026 | Aproape 100 de persoane salvate de pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri a primit Salvamont Alba

Lucian Dărămuș

Publicat

în

2 februarie 2026 | Aproape 100 de persoane salvate de pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri a primit Salvamont Alba În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 94 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, a transmis Salvamont România în dimineața zilei […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli noi pentru analizele gratuite: Gata cu fondurile epuizate în primele zile ale lunii. CNAS va elimina plafonul dat clinicilor private

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pentru analizele gratuite: Gata cu fondurile epuizate în primele zile ale lunii. CNAS va elimina plafonul dat clinicilor private Bolnavii din România vor avea acces la analizele decontate de stat pe tot parcusrsul lunii, nu doar câteva zile ca până acum. Practic, Casa de Asigurări de Sănătate va elimina plafonul acordat clinicilor private. […]

Citește mai mult

Actualitate

UPDATE FOTO | INCENDIU pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un ansamblu TIR cuprins de flăcări

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un ansamblu TIR cuprins de flăcări Traficul rutier este restricționat pe Autostrada A1, la kilometrul 277 în zona localității Săliște pe sensul de mers Sebeș-Sibiu. Se circulă pe o singură bandă, pentru a asigura intervenția autospecialelor care acționează pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un ansamblu TIR. „ISU […]

Citește mai mult