AVERTIZARE RO-ALERT în comuna Sălciua: A fost semnalată prezența unui URS în satul Dealul Caselor
AVERTIZARE RO-ALERT în comuna Sălciua: A fost semnalată prezența unui URS în satul Dealul Caselor
Prezența unui urs a fost semnalată în miercuri seara, 14 iunie 2023, în satul Dealul Caselor din comuna Sălciua, județul Alba.
”Ca urmare a semnalării prezenței unui urs în com. Sălciua, sat Dealul Caselor, s-a transmis mesaj prin intermediul RO-Alert locuitorilor din zonă”, a transmis ISU Alba.
Sfaturi care le-ar putea salva viața celor care dau nas în nas cu ursul
În primul rând, și poate cel mai important sfat, este să îți păstrezi, pe cât posibil, calmul. Da, este greu să te menții liniștit înt-o întâlnire cu un potențial vital extrem de crescut, însă trebuie să te mobilizezi, să tragi de câteva ori aer în piept și să fii cât poți de atent la comportamentul ursului.
Observă dacă animalul este agresiv, dacă este pur și simplu în trecere sau dacă mănâncă. Un alt sfat oferit de salvamontiști este următorul: indiferent de comportamentul ursului, încearcă să te retragi cu mișcări cât mai lente, cât mai ușoare și nu bruște, care ar putea fi percepute ca un semn de agresiune din partea ta.
La fel de important este să păstrezi contactul vizual cu animalul sălbatic, pentru a-i vedea mișcările, comportamentul. Evită, însă, pe cât posibil să îl privești țintă în ochi. Acest lucru poate fi interpretat de urs tot ca un semn de agresiune din partea ta.
Toți salvamontiștii atrag atenția asupra faptului că nu este bine să pornești într-o drumeție singur, fără a fi însoțit de măcar 1-2 parteneri de drum. De asemenea, rucsacul tău ar trebui să conțină un fluier și un spray de urs, pe care îl poți cumpăra din magazinele de specialitate.
Totodată, trebuie să știi că, dacă ursul înaintează spre tine, nu este neapărat un semn că urmează un atac, însă e bine să fii precaut. La fel, dacă animalul se ridică pe labele din spate, nu înseamnă că te va ataca, ci că vrea să obțină cât mai multe informații despre situația în care se află.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Forțe NATO în acțiune la Sântimbru: Pod militar din pontoane, unic în Europa, cu trei benzi de circulație, ridicat de militarii români și francezi în aproximativ 15 minute
Forțe NATO în acțiune la Sântimbru: Pod militar din pontoane, unic în Europa, cu trei benzi de circulație, ridicat de militarii români și francezi în aproximativ 15 minute La Sântimbru, județul Alba, se desfășoară un exercițiu de amploare în cadrul căruia militarii români, francezi și portughezi testează interoperabilitatea și rapiditatea în construirea de poduri și […]
Cum au încercat doi bărbați din Alba să deturneze o licitație privind vânzarea unui locuințe din orașul Teiuș. Prejudiciu de 110.000 lei
Cum au încercat doi bărbați din județul Alba să deturneze o licitație privind vânzarea unui locuințe din orașul Teiuș. Prejudiciu de 110.000 lei Doi bărbați din județul Alba au pus la cale un plan pentru a deturna o licitației privind vânzarea unui locuințe din orașul Teiuș. Planul acestora a mers până la un moment dat, […]
VIDEO | Eveniment militar spectaculos în Alba: Militari români, francezi și portughezi construiesc la Sântimbru singurul pod militar din lume cu trei fire de circulație peste Mureș
Eveniment militar spectaculos în Alba: Singurul pod militar din lume cu trei fire de circulație, construit peste Mureș, la Sântimbru Un moment unic la nivel internațional se desfășoară duminică, 9 noiembrie, în poligonul Sântimbru, din județul Alba, în cadrul exercițiului „Dacian Fall 2025”. Militarii români, alături de parteneri din Franța și Portugalia, construiesc singurul pod […]
