AVERTIZARE METEO: Cod GALBEN de viscol și ninsori în Alba și alte județe, până luni dimineața
AVERTIZARE METEO: Cod GALBEN de viscol și ninsori în Alba și alte județe, până luni dimineața
Meteorologii din cadrul ANM au lansat în cursul zilei de vineri, 2 aprilie, o avertizare meteo de tip cod galben de viscol și ninsori, în sudul județului Alba și alte județe.
În intervalul 03 aprilie, ora 18:00 – 05 aprilie, ora 10:00, în zona Carpaților Meridionali și Orientali,la altitudini în general de peste 1500 m va ninge, local moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.
În intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării în după-amiaza și în seara zilei de vineri (02 aprilie) vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și izolat va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană.
La munte, începând de sâmbătă (03 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (04/05 aprilie), temporar se vor semnala precipitații mixte.
Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70…80 km/h și zăpada va fi spulberată.
Vremea se va răci accentuat, vineri (02 aprilie) în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă (03 aprilie) și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]